Ministerul Finanţelor: O analiză Fitch arată că România a redus deficitul în primul trimestru, dar următorul test este continuitatea fiscală

Ministerul Finanţelor: O analiză Fitch arată că România a redus deficitul în primul trimestru, dar următorul test este continuitatea fiscală

Agenţia internaţională de evaluare financiară Fitch Ratings a publicat o analiză privind evoluţiile economice şi politice recente din România, în care arată că măsurile fiscale adoptate în 2025 au început să producă rezultate, dar avertizează că actualul context politic şi presiunile economice externe pot pune în dificultate consolidarea fiscală pe termen mediu, arată Ministerul Finanţelor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni seară, de Ministerul Finanţelor, agenţia vede efectele măsurilor adoptate în 2025, însă avertizează că instabilitatea politică poate crea un risc asupra implementării în continuare a procesului de ajustare fiscală şi absorbţiei fondurilor europene, care coroborat cu riscurile induse de contextul geopolitic actual vor conta decisiv la evaluarea din 31 iulie.

Potrivit Fitch, impactul imediat al actualei situaţii politice asupra finanţelor publice este limitat, în condiţiile în care măsurile de consolidare adoptate în 2025 au început să producă efecte vizibile. Agenţia remarcă faptul că execuţia bugetară din primul trimestru al anului 2026 indică o reducere semnificativă a deficitului bugetar, acesta situându-se la aproximativ 1% din PIB, aproape la jumătate comparativ cu aceeaşi perioadă a anilor 2024 şi 2025, arată ministerul.

Conform aceleiaşi surse, Fitch arată că, în lipsa unui nou guvern, administraţia interimară poate continua implementarea bugetului pe 2026, care are ca ţintă un deficit de 6,2% din PIB, faţă de 7,7% din PIB în 2025. În acelaşi timp, agenţia avertizează că incertitudinea politică reduce vizibilitatea asupra strategiei fiscale pentru 2027 şi 2028.

"Analiza Fitch spune două lucruri foarte clar. Primul: măsurile fiscale adoptate anul trecut funcţionează, iar deficitul din primul trimestru arată că România poate corecta dezechilibrele atunci când există disciplină. Al doilea: această direcţie trebuie protejată. Încrederea investitorilor nu se menţine automat şi nu se apără prin declaraţii, ci prin bugete credibile, reforme duse până la capăt şi absorbţia fondurilor europene. Guvernele se pot schimba, dar finanţele publice nu pot fi puse pe pauză", a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Ministerul Finanţelor menţionează că un punct important din analiza Fitch vizează fondurile europene. Astfel, agenţia avertizează că eventualele întârzieri în îndeplinirea jaloanelor de reformă pot afecta plăţile din PNRR, estimate la 4,6 miliarde euro granturi şi 2,7 miliarde euro împrumuturi, bani consideraţi esenţiali pentru finanţarea investiţiilor publice şi susţinerea economiei în 2026.

"Raportul evidenţiază şi provocările economice din perioada următoare. Fitch notează că PIB-ul s-a contractat cu 1,7% în primul trimestru din 2026, iar creşterea economică din acest an ar putea fi semnificativ sub prognoza de 1,1% avută în vedere la evaluarea din februarie. Fitch consideră că stabilizarea datoriei publice şi menţinerea ratingului suveran în categoria recomandată investiţiilor depind de continuarea măsurilor de consolidare fiscală şi după anul 2026, precum şi de credibilitatea strategiei fiscale pe termen mediu. Agenţia precizează că implicaţiile crizei politice asupra credibilităţii planurilor fiscale pe termen mediu şi asupra capacităţii noului guvern de a le implementa vor fi elemente-cheie în analiza de rating programată pentru 31 iulie 2026", mai scrie în comunicatul Ministerului Finanţelor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră