Cel puţin şapte persoane au murit a murit duminică după ce un feribot cu circa 270 de persoane la bord a naufragiat în largul coastelor din partea de nord a Ciprului, a anunţat administraţia autoproclamatei „Republici Turce a Ciprului de Nord” (RTCN), relatează AFP şi Reuters.
UPDATE - Şapte persoane au decedat, iar 23 sunt date dispărute, a declarat Tufan Erhürman, liderul RTCN, conform CNN Türk.
Nava s-a răsturnat şi s-a scufundat la o adâncime de 514 metri, a precizat el.
Până în prezent, 244 de persoane au fost recuperate din apă, inclusiv cele decedate.
Poliţia conduce ancheta.
„Informaţii detaliate vor fi comunicate publicului în curând”, a promis Tufan Erhürman.
UPDATE - "Există morţi", au anunţat autorităţile RTCN, fără a da alte detalii.
Ministrul transporturilor din RTCN, Erhan Arikli, a declarat pentru agenţia turcă Anadolu că un pasager a murit în urma răsturnării navei. El a precizat că la bord se aflau 267 de persoane, dintre care 259 erau pasageri şi opt membri ai echipajului.
Prim-ministrul Ünal Üstel, care s-a deplasat în portul Girne pentru a monitoriza personal situaţia, a declarat: "Suntem profund îndureraţi de pierderea de vieţi omeneşti, suntem profund îndureraţi de răniţi".
Üstel a declarat că nava, care transporta 258 de pasageri şi 8 membri ai echipajului, s-a răsturnat la 7 kilometri de coastă, în largul portului Girne.
"Aproximativ o sută de pasageri au putut fi evacuaţi şi aduşi la ţărm", a declarat Erhan Arikli, ministrul Lucrărilor Publice şi Transporturilor, pentru postul local de televiziune 24.
Toţi pasagerii evacuaţi poartă veste de salvare portocalii în timp ce sunt evacuaţi pe mare, în timp ce numeroase vehicule de intervenţie sunt amplasate pe uscat.
Catamaranul privat a părăsit portul Kyrenia din Ciprul de Nord la ora locală 12:30 şi a început imediat să ia apă din motive necunoscute, a relatat agenţia de ştiri de stat din Turcia, Anadolu. Nava se îndrepta către portul turc Tasucu din provincia Mersin, situat în estul Mediteranei.
Cei salvaţi de pe navă au fost duşi în portul Kyrenia pentru a fi transferaţi la spitale.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
"Au fost efectuate toate pregătirile necesare pentru a permite o intervenţie rapidă a echipelor de salvare şi a serviciilor medicale", a precizat un comunicat.
Murat Senkul, primarul oraşului Kyrenia, a declarat pentru postul de televiziune CNN Turk că s-a reuşit contactarea a 159 dintre cei 258 de pasageri aflaţi la bordul navei.
Imaginile video au arătat persoane îmbrăcate în veste de salvare roşii, aşezate sau în picioare pe nava răsturnată, în timp ce autorităţile au mobilizat nave ale pazei de coastă şi nave private pentru a le aduce la ţărm.
Ziarul "Kibris" a relatat că nava, despre care unele surse au afirmat că era un catamaran, a început să ia apă la aproximativ patru mile de ţărm.
Potrivit sursei citate, la faţa locului au fost trimise ambulanţe.
Nava aparţine companiei Filo Denizcilik şi s-a răsturnat după ce a luat apă la prova, dintr-un motiv încă necunoscut. Căpitanul a observat că apa pătrundea prin partea din faţă a navei şi a încercat să se întoarcă, însă această încercare nu a avut succes.
Evacuarea pasagerilor de pe nava care s-a răsturnat în largul oraşului Girne continuă cu ajutorul ambarcaţiunilor, ambulanţelor şi elicopterelor. Ambulanţele se deplasează una după alta, fără încetare, pentru a prelua pasagerii aduşi la ţărm şi a-i preda echipajelor medicale. Operaţiunile de salvare şi evacuare continuă intens în zonă, scrie Kibris.




























