Compania aeriană KLM Royal Dutch Airlines a anunţat marţi creşterea graduală a numărului de zboruri şi de destinaţii, după ce în perioada de vârf a pandemiei a operat între 5 şi 10% din totalul de zboruri, astfel că va opera 3.000 de zboruri în iulie, iar ruta Bucureşti–Amsterdam face parte din noul plan de zbor, începând cu 17 iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pe măsură ce statele lumii iau decizia relaxării măsurilor de distanţare socială, compania aeriană KLM Royal Dutch Airlines anunţă creşterea graduală a numărului de zboruri şi de destinaţii. Dacă în perioada de vârf a pandemiei KLM a operat între 5 şi 10% din totalul de zboruri, până la finalul lunii iulie 2020, compania îşi propune să ajungă la 30% din totalul numărului de zboruri. Ruta Bucureşti – Amsterdam este şi ea inclusă în aceasta etapă a extinderii zborurilor, iar primul zbor este programat pe 17 iunie 2020”, arată compania într-un comunicat.

KLM îşi reface astfel reţeaua de destinaţii şi va opera în primă fază un număr minim de zboruri.

”Până la finalul lunii iulie 2020, planurile KLM includ revenirea la aproximativ 78% din totalul destinaţiilor operate înainte de izbucnirea pandemiei. La nivel european, KLM va zbura către 73 de destinaţii, mai mult decât dublu faţă de luna mai. Numărul de zboruri este şi acesta în creştere. Compania îşi propune ca în luna iulie să opereze 3.000 de zboruri şi un procent de aproximativ 30% din totalul frecvenţelor de zbor”, anunţă compania.

Zborurile vor fi operate zilnic începând cu data de 17 iunie, în condiţii extinse de igienă pe tot parcursul procesului de check-in, îmbarcare, derulare a zborului şi debarcare.

”Toate zborurile prevăzute în programul de vară pot suferi modificări în funcţie de deciziile autorităţilor, de nevoile pasagerilor din România şi de gradul de ocupare al aeronavelor”, informează compania.

Măştile de protecţie sunt obligatorii pe toate zborurile operate de KLM, atât pentru pasageri, cât şi pentru personalul de zbor.

”Pe toate zborurile vor avea loc proceduri de curăţare a aeronavelor, cu dezinfectarea tuturor suprafeţelor care intră în contact cu pasagerii, cum ar fi cotierele, mesele, ecranele etc.”, spun reprezentanţii companiei.

Pe zborurile cu un grad de ocupare scăzut, se va implementa distanţarea fizică la bord prin păstrarea scaunelor goale din jurul pasagerului.

”Pasagerii noştri îşi doresc să revină la bordul aeronavelor KLM, drept dovadă numărul considerabil de rezervări primite încă din primele zile, în care zborul Bucureşti - Amsterdam a reapărut în sistemele de rezervare. Avem semnale pozitive de la comunitatea de business olandeză, dar şi de la românii care lucrează sau locuiesc în Olanda, astfel că ne bucură enorm această veste bună. Toate zborurile vor fi operate cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecţie, atât la bordul aeronavelor noastre, cât şi în aeroport”, a declarat Alexandru Dobrescu, country manager Air France KLM România şi Bulgaria.

KLM are peste 32.000 de angajaţi în întreaga lume. În afara de KLM, Grupul KLM include şi KLM Cityhopper, Transavia şi Martinair.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.