Jony Ive, designerul care a creat multe dintre produsele legendare Apple, a anunţat că nu va mai continua să fie angajatul companiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jony Ive face parte din echipa de design a Apple din 1996 şi este cel care a creat designul unor produse precum iPhone, iPad, iPod şi Mac. Ive a lucrat pe partea de design şi la unele din produsele software ale companiei, el fiind, de exemplu, cel care a prezentat noul design din iOS 7.

Printre primele produse pe care şi-a pus semnătura a fost iMac, lansat în 1998. Acesta a fost unul dintre produsele care au contribuit la revenirea în forţă a Apple, după întoarcerea lui Steve Jobs la conducerea companiei.

Dincolo de produse, Ive a fost implicat şi în alte proiecte Apple, precum noul campus Apple Park şi magazinele companiei.

Şeful Apple, Tim Cook, a emis un comunicat de presă în care, pe lângă aprecierea faţă de munca depusă de Ive, se arată fericit că va continua colaborarea dintre acesta şi compania pe care o conduce.

Ive îşi formează acum propria companie de design, prin intermediul căreia va lucra în continuare cu Apple dar şi cu alţi clienţi. Aceasta se va numi LoveFrom.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.