Companiile au închiriat, la nivel naţional, în prima jumătate a acestui an o suprafaţă totală de 350.000 de metri pătraţi (mp) de spaţii industriale şi de logistică, în creştere cu 54% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, reiese dintr-o analiză publicată luni de compania de consultanţă imobiliară JLL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit JLL, cererea nouă (n.r. – cerere care nu include renegocieri şi relocări, adică contractele noi) a crescut în primul semestru cu 51%, la 229.800 metri pătraţi şi a reprezentat aproape 65% din suprafaţa totală tranzacţionată în această perioadă.

”Cererea pe piaţa industrială şi de logistică a depăşit estimările noastre, închirierile din prima jumătate a anului fiind peste nivelul pe care noi în previzionam pentru întreg anul 2017. Aşadar, dacă se păstrează ritmul de creştere de până acum, am putea să fim martorii unui nou record al cererii, în condiţiile în care anul trecut companiile au închiriat circa 460.000 metri pătraţi, reprezentând un maxim istoric”, a declarat directorul departamentului Industrial din cadrul JLL România, Costin Bănică.

Din punct de vedere al ofertei noi, de la începutul anului în România au fost livrate trei proiecte totalizând 72.000 de metri pătraţi în România metri pătraţi, iar alţi 312.000 metri pătraţi urmează să fie finalizaţi până la sfârşitul anului.

Cererea nouă de spaţii industriale a depăşit de peste trei ori oferta nouă de pe piaţă, astfel că în continuare gradul de neocupare se menţine extrem de redus, în condiţiile în care tot ceea ce se livrează nou este deja ocupat de chiriaşi, se mai arată în analiza JLL.

Stocul modern de spaţii industriale şi de logistică este de 2,7 milioane de metri pătraţi. Structura cererii pe domeniul de activitate al chiriaşilor arată că retailul şi logistica rămân motoarele pieţei (65% din suprafaţa închiriată), în timp ce producţia câştigă şi ea teren (22%), deşi cele mai multe firme de producţie preferă să îşi dezvolte propriile spaţii.

Aproape 70% din suprafaţa de spaţii logistice şi industriale închiriată în primele şase luni este în proiecte din Bucureşti, iar 10% în Vest şi Nord-Vest (Cluj, Oradea, Timisoara). Contracte au mai fost semnate pentru proiecte în Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea şi Roman.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.