Apple a decis să repare gratuit modelele de iPhone 6s care au probleme cu bateria, măsura fiind luată în urma mai multor plângeri din partea utilizatorilor.
Sezonul smartphone-urilor care au probleme cu bateria continuă cu Apple, după ce Samsung a retras definitiv de pe piaţă modelul Note 7 şi, recent, a fost acuzată chiar că şi telefoanele sale mai vechi au probleme similare.
Apple, pe de altă parte, a depistat, după ce utilizatorii s-au plâns că li se restartează telefoanele din senin, fără niciun avertisment, că unele modele de iPhone 6s au, la rândul lor, o baterie care creează probleme. Din fericire, funcţionarea incorectă a bateriei în cazul smartphone-urilor Apple se concretizează doar în restartarea dispozitivului, nu în explozia acestuia.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Prin urmare, Apple, recunoscută pentru serviciile costisitoare de reparaţii, demarează un program prin care modelele de iPhone 6s afectate de această problemă pot fi reparate gratuit. O reparaţie de acest gen în service-urile oficiale Apple poate costa, în mod normal, mai bine de 100 de euro.
Apple a identificat o serie anume de telefoane care au această problemă. Astfel, doar iPhone-urile 6s produse în perioada septembrie - octombrie 2015 vor putea fi reparate gratuit în service-urile Apple.
Programul gratuit de reparaţii este disponibil inclusiv pentru modelele comercializate în România. Apple recomandă vizitarea unui service autorizat local, unde se poate verifica gratuit seria unică a telefonului pentru a se afla dacă un anume model face obiectul acestui program de reparare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.