Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, a semnat contractul pentru modernizarea Staţiei Electrice de 110 KV aparţinând CHE Brădişor, parte a amenajarii hidroenergetice Lotru, lucrarea fiind în valoare de de 5,37 milioane lei, fără TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Investiţia presupune prestarea de servicii de reparaţii şi instalarea de echipamente şi a fost atribuită societăţii TIAB Bucureşti, în urma unei licitaţii publice deschise la care au participat patru ofertanţi.

”Criteriul de atribuire a fost acela al celui mai bun raport preţ/calitate”, arată un comunicat al companiei de stat.

Amenajarea hidroenergetică Lotru este cea mai complexă de pe râurile interioare ale României, fiind şi unică în acelaşi timp prin schema de amenajare adoptată, care se bazează pe principiul concentrării de debite şi caderi. Astfel, atât apele din bazinul hidrografic al Râului Lotru, pe care este amplasată amenajarea, cât şi cele din bazinele hidrografice învecinate sunt direcţionate gravitaţional şi prin pompaj către lacul Vidra, care constituie acumularea principală a amenajării.

Lucrările vor fi finanţate din surse proprii Hidroelectrica.

”Contractul - de tip 'la cheie', semnat de Hidroelectrica, prevede derularea de lucrări complexe: înlocuirea de către prestator a echipamentului primar din staţii în concordanţă cu schema actuală, modificarea şi înlocuirea de echipamente secundare, reabilitarea şi înlocuirea parţială a instalaţiei de legare la pământ şi a instalaţiei de paratrasnet, precum şi reabilitarea cadrelor, riglelor şi stâlpilor staţiei”, mai arată compania.

Lucrările de modernizare de la Brădişor urmează să fie realizate până la sfârsitul anului 2020.

”Fiecare pas făcut în sensul reîntineririi obiectivelor din sistemului energetic este important, iar viziunea de business a Hidroelectrica merge în acest sens. Este nevoie de modernizare făcută susţinut. Vrem să urmăm planul de afaceri pe care l-am făcut şi care a fost aprobat de acţionari. Suntem printre puţinele firme din România care au puterea financiară de a face investiţii semnificative în sectorul energetic, şi – mai mult, au şi dorinţa de a face acest lucru”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Hidroelectrica furnizează circa 30% din producţia totală a ţării. Anul trecut, compania a înregistrat un profit net de 1,93 miliarde lei raportat la o cifră de afaceri de 4,26 miliarde lei.

La finalul anului trecut, Hidroelectrica avea 3.381 salariaţi şi a raportat o producţie de 17,23 TWh obţinută în cele 208 hidrocentrale în exploatare (inclusiv cinci staţii de pompare cu rol energetic), având o putere totala instalată de 6.444 MW.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.