Executivul a adoptat, miercuri o hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2022 privind gestionarea financiară a fondurilor europene dedicate Afacerilor interne alocate României pentru perioada de programare 2021-2027. Actul normativ stabileşte cadrul financiar general aplicabil proiectelor finanţate din Fondul pentru azil, migraţie şi integrare (FAMI), Instrumentul pentru managementul frontierelor şi politica de vize (IMFV) şi Fondul pentru securitate internă (FSI)

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform comunicatului de presă al Guvernului, hotărârea stabileşte, printre altele, următoarele măsuri:

„- programarea bugetară a sumelor reprezentând contravaloarea fondurilor europene şi a celor destinate contribuţiei publice naţionale prin detalierea modului în care se cuprind în bugetele beneficiarilor ordonatori ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, precum şi local, creditele de angajament şi bugetare necesare finanţării proiectelor;

- detalierea fluxurilor financiare precum şi modul în care beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri europene trebuie să reflecte sumele aferente acestor proiecte în evidenţa contabilă proprie;

- descrierea mecanismului de acordare, justificare şi restituire a prefinanţării acordate beneficiarilor, inclusiv în cazul proiectelor implementate în parteneriat;

- cerinţele care trebuie îndeplinite de un beneficiar pentru a putea solicita şi primi sumele aferente tranşelor de prefinanţare, modalitatea de calcul a tranşelor de prefinanţare, modul şi termenul de justificare a prefinanţării;

- verificarea, de către autoritatea de management/organismul intermediar competent, a cheltuielilor declarate de beneficiar în cererea/cererile de plată  depuse, în scopul autorizării cheltuielilor eligibile”. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.