Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a anunţat, joi, că Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă în baza căreia toate limitele actuale de cash vor fi menţinute, atât la persoanele fizice, cât şi la cele juridice. El a mai precizat că vor exista însă două excepţii şi anume plafonul de casă pentru firme va fi de maxim 50.000 de lei, iar avansul spre decontare va fi 1.000 de lei pe zi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Este vorba despre ordonanţa de urgenţă care anulează anumite modificări privind decontările în numerar, prevăzute în proiectul de lege pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului. Decizia vine după consultări cu mediul de afaceri şi după semnalele venite din partea socială. Rămân astfel în vigoare pragurile de plăţi cu cash, cum se vehiculează în spaţiul public - ca termen, deja existente, dar se păstrează şi două modificări şi anume soldul de casierie urmează a fi plafonat peste câteva zile la suma de 50.000 de lei. De asemenea, avansul de decontare se limitează la un plafon zilnic de o mie de lei pe persoană”, a explicat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi în şedinţa de Guvern, că va fi revizuită Ordonanţa de urgenţă privind operaţiunile în numerar şi a adăugat că economia nu este încă pregătită pregătită să funcţioneze cu mai puţin numerar, în special în mediul rural unde sunt puţine bancomate. Şeful Executivului a precizat că vrea, însă, să elimine toate portiţele prin care se face evaziune fiscală în România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.