Grupul francez de jocuri video Ubisoft a estimat miercuri un profit operaţional mai mic pentru anul fiscal 2022-2023, după ce compania a raportat venituri din exploatare pentru 2021-22 care au ratat estimările, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Companiile de jocuri video au înregistrat o creştere a cererii în 2020, deoarece oamenii au fost restricţionaţi în casele lor în timpul catrantinelor legate de coronavirus, dar unele se confruntă acum cu întârzieri de producţie.

Ubisoft, ale cărui titluri includ ”Prince of Persia” şi ”Rainbow Six”, se aşteaptă să înregistreze un profit operaţional non-IFRS de aproximativ 400 de milioane de euro în anul fiscal 2022-2023, sub nivelul din 2021-22.

Pentru 2021-22, compania a raportat un venit operaţional non-IFRS de 407,6 milioane de euro, sub estimările companiei de 420 până la 500 de milioane de euro.

Grupul francez se aşteaptă totuşi să revină la o creştere semnificativă din acest an financiar, impulsionată de o gamă diversă de jocuri premium, cum ar fi ”Avatar: Frontiers of Pandora”, ”Mario + Rabbids: Sparks of Hope” şi ”Skull & Bones”.

”Acum intrăm într-o nouă fază multianuală de creştere semnificativă, stimulată de progresul major al investiţiilor noastre din ultimii ani”, a declarat cofondatorul şi directorul general al Ubisoft, Yves Guillemot, într-un comunicat.

Compania listată la Paris vede ”o creştere semnificativă” a veniturilor sale operaţionale în 2023-24, deoarece se aşteaptă să-şi dezvolte cele mai mari francize şi să-şi extindă portofoliul general.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.