MInistrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarată că ţara noastră va avea anul acest minimum 100 de km de autostradă sau drum expres, urmând ca de anul viitor să fie mai mulţi kilometri, deoarece în 2024 şi în 2025 vor fi finalizate multe contracte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Execuţia la Minsterul Transporturilor va fi dublă faţă de acum doi ani, 28 de miliarde. Faptul că noi anul trecut am semnat contracte de peste 10 miliarde de euro, pentru a da front de lucru pentru următorii ani, se va vedea în anii următori. În momentul în care semnezi aceste contracte ai nevoie de bugete din ce în ce mai mari şi aceste lucruri se vor vede. Anul acesta vor fi minimum 100 de kilometri de autostradă sau drum expres. Anul viitor vor fi mai mulţi pentru că în 2024 şi 2025 se vor termina foarte multe contracte. În anul 2022, la Ministerul Transporturilor s-au semnat contracte cât în 5 ani la un loc”, a explicat Sorin Grindeanu, miercuri la Digi 24.
 
Întrebat despre gaura de 20 de miliarde lei de la buget şi despre un posibil risc ca Executivul să rămână fără bani, Sorin Grindeanu a răspuns: „Nu cred, dar cheltuielile la stat trebuie reduse”.
 
„Decizia Guvernului de reducere eu chiar o susţin şi cred că e una corectă. La ministerul Transporturilor 80% din buget sunt pe investiţii. Nu ai cum să tai aşa ceva. Se vor face reduceri poate din zone unde procentul e cu totul altul, undei ai 80% cheltuieli curente şi 20% investiţii”, a completat ministrul Grindeanu.
 
El a vorbit şi despre A0 care leagă A1 de A2 către Constanţa şi a precizat că va fi dată în circulaţie până la finalul acestui an.
 
„Toate loturile de pe A7 sunt în lucru. Se merge cu o viteză foarte bună. Am fost pe A0 sud, acolo sunt 3 loturi, două dintre ele sunt în execuţie, al treilea, o companie din Grecia. Pe cele două lucrurile merg bine, unul din loturi va trebui finalizat vara aceasta, celălaltă anul acesta. Sunt spre 34 de kilometri. Acest A0 Sud care e autostradă ar trebui să facă legătura între A1 şi A2. Cel de al treilea va fi finalizat în aprilie 2024. Sunt mulţumit de ritmul de execuţie pe cele două loturi pe care le-am văzut azi. Au toate şansele să se înscrie în termen. În schimb am tras şi un semnal de alarmă pe ceea ce înseamnă lotul 1 care este la 30% şi care în luna mai trebuie să fie la 50%, e vorba de compania din Grecia. A0 nord sunt patru loturi, de două dintre ele sunt foarte mulţumit, de cum merg lucrurile unde e o companie românească. Pe al treilea lot s-a semnat contractul cu o companie din China. Au fost patru decizii ale instanţei care ne obligă să semnăm cu această companie. Ultimul lot este asemănător cu istoria de la Aeroportul Otopeni pe care o vedem pe stenograme. Vă dau un exemplu, compania a decis de câteva ori că o altă companie a câştigat. S-a mers la CNSC s-a mers în instanţă, într-un final, ultima decizie a unei instanţe a fost: nu e câştigător asta pe care l-aţi dat voi la CNAIR, e cealaltă. Procedural îi chemi să vină cu actele să semnezi contractul, au termen două săptămâni. Nu au venit. Automat, conform legii, treci la următorul. Ce credeţi că s-a întâmplat? Compania care nu a venit cu documentele a contestat. Mi se pare o formă de sabotare. Mi se pare de noaptea minţii”, a conchis Grindeanu. 
 
Ministrul Adrian Câciu a anunţat, miercuri că în coaliţie a fost decisă o ajustare cu 20 de miliarde pe bugetul general consolidat al statului. El a precizat că toate măsurile sunt sunt posibile, pentru că trebuie să ajustăm cheltuielile bugetare, însă ajustarea nu va afecta pachetul social cu care această coaliţie a venit şi nici pachetul economic şi nici investiţiile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.