Fostul director pentru securitate al Twitter, Peiter Zatko, acuză compania, într-o plângere, că a indus în eroare autorităţile de reglementare privind apărarea sa împotriva hackerilor şi a conturilor spam, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În plângerea de 84 de pagini, Zatko, un hacker renumit, mai cunoscut sub numele de ”Mudge”, afirmă că Twitter a susţinut în mod fals că are un plan de securitate solid şi a spus că i-a avertizat pe colegi că jumătate din serverele companiei au software depăşit şi vulnerabil, conform documentelor transmise de anchetatorii Congresului.

Depunerea documentelor de informator a avut loc în timp ce compania de social media este implicată într-o bătălie juridică cu directorul gxecutiv al Tesla, Elon Musk, după ce cea mai bogată persoană din lume a declarat în iulie că renunţă la acord de cumpărare a companiei, de 44 de miliarde de dolari, pretinzând că Twitter nu a respectat termenii acestuia.

Musk a acuzat Twitter că ascunde informaţii despre modul în care calculează procentul de boţi de pe platforma sa. Un proces este programat pentru 17 octombrie.

Plângerea lui Zatko a fost depusă luna trecută la Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) şi la Departamentul de Justiţie, precum şi la Comisia Federală pentru Comerţ (Federal Trade Commission - FTC), potrivit Washington Post.

Plângerea, care a fost publicată pentru prima dată de Washington Post şi CNN, a fost trimisă şi comisiilor Congresului.

”Examinăm afirmaţiile redactate care au fost publicate, dar ceea ce am văzut până acum este o naraţiune falsă care este plină de inconsecvenţe şi inexactităţi şi prezentată fără context important”, le-a spus CEO-ul Twitter, Parag Agrawal, angajaţilor, într-o notă postată pe Twitter de un reporter al CNN şi confirmat de Twitter.

Cel mai important republican din Comitetul Judiciar din Senat, Chuck Grassley, a afirmat într-o declaraţie pe Twitter că plângerea a ridicat probleme serioase de securitate naţională şi probleme de confidenţialitate şi că trebuie investigată.

”Luaţi o platformă tehnologică care colectează cantităţi masive de date despre utilizatori, combinaţi-o cu ceea ce pare a fi o infrastructură de securitate incredibil de slabă şi introduceţi-o cu o agendă actorilor statali străini şi veţi avea o reţetă pentru dezastru”, a spus el.

FTC a refuzat să comenteze. Un purtător de cuvânt al Comitetului de Informaţii al Senatului a declarat că a primit plângerea şi că este în curs de a stabili o întâlnire pentru a discuta acuzaţia.

”Luăm această chestiune în serios”, a spus purtătorul de cuvânt.

Acţiunile Twitter au scăzut cu 4% în urma informaţiilor.

Documentul susţine că Twitter a dat prioritate creşterii bazei de utilizatori faţă de reducerea spamului.

Directorii aveau să câştige bonusuri individuale de până la 10 milioane de dolari legate de creşterea numărului de utilizatori zilnici, conform plângerii, şi nimic în mod explicit pentru reducerea spamului.

Whistleblower Aid, care îl reprezintă pe Zatko, a spus că susţine totul în dezvăluirea sa. De asemenea, a confirmat autenticitatea dezvăluirii, aşa cum este publicată pe site-ul web Washington Post.

Directorii Twitter nu au resursele pentru a înţelege pe deplin numărul real de boţi de pe platformă, a scris CNN, referitor la plângere.

Musk nu a putut fi contactat pentru comentarii. Echipa juridică a lui Musk l-a citat pe Zatko, a informat CNN, după ce dezvăluirea anunţului a fost făcută publică.

În ianuarie, Twitter a declarat că Zatko nu mai este şeful securităţii, la doi ani după ce fusese numit în acest rol.

John Tye, fondatorul Whistleblower Aid şi avocatul lui Zatko, a declarat că Zatko nu a fost în contact cu Musk şi a început procesul de informare înainte de a exista vreun indiciu cu privire la implicarea miliardarului din Silicon Valley cu Twitter, potrivit CNN.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.