Executivul a aprobat, joi, memorandumul cu tema „Dezvoltarea parteneriatelor pentru tranziţia energetică între Guvernul României şi sectoarele economice româneşti, sub egida Comitetului Interministerial privind schimbările climatice”, acesta fiin jalonul 414 din Planul naţional pentru redresare şi rezilienţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prin acest memorandum, a fost aprobat cadrul de instituire a parteneriatelor pentru tranziţia energetică pe care Guvernul s-a angajat, prin jaloanele 413 şi 414 din PNRR, să le lanseze cu sectoarele economice din România pentru a stabili împreună modalităţile de realizare a obiectivului de neutralitate climatică asumat la nivel de ţară, arată comunicatul de presă al Guvernului.

Pentru îndeplinirea priorităţilor în domeniul schimbărilor climatice aferent anului 2023 şi anului 2024 referitoare la elaborarea unui Plan industrial al României şi la parteneriatele pentru tranziţie energetică, memorandumul prevede încheierea unor protocoale de colaborare cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Energiei, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi cu Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

De asemenea, este prevăzută adoptarea unui document de politică publică, sub coordonarea Cancelariei Prim-Ministrului, care să creeze bazele necesare dezvoltării unui Plan industrial al României pe termen mediu şi lung în contextul Pactului vede european, precum şi dezvoltarea unui cadru metodologic privind elaborarea, monitorizarea şi evaluarea parteneriatelor pentru tranziţie energetică, mai indică sursa citată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.