Majoritatea românilor au un venit sub nivelul mediu, iar acest aspect reprezintă o problemă atunci când vor să facă un credit imobiliar, spune Liviu Tudor Băileşteanu, directorul Direcţiei Politici şi Strategii din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Acesta atrage atenţia că şi costurile creditării în sectorul imobiliar sunt foarte ridicate în România, o locuinţă cumpărată prin credit pe termen lung ajungînd să fie plătită dublu faţă de preţul de achiziţie.
„În prezent derulăm un proiect împreună cu Banca Mondială vizavi de locuirea accesibilă şi trebuie să mergem puţin mai în detaliu cu privire la statistici. În termen global, situaţia pare că e cât de cât ok, dar dacă mergem mai în detaliu, observăm că apropae 70% din populaţia României se încadrează sub venitul mediu pe gospodărie. Asta arată o problemă pentru ei îm a-şi permite un credit”, a afirmat Liviu Tudor Băileşteanu, directorul Direcţiei Politici şi Strategii din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei luni, în cadrul evenimentului „Oraşul meu – acasă şi la birou – edicţia a V-a” organizat de News.ro.


























