Dolarul american, considerat o monedă refugiu în perioadele de incertitudini, a urcat luni la un nou maxim al ultimelor două decenii în comparaţie cu un coş de valute, susţinut de temerile privind o încetinire a economiei globale şi de aşteptările pentru majorări abrupte ale dobânzilor de către Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pieţele financiare globale au continuat să analizeze datele peste aşteptări privind inflaţia din SUA, publicate vineri, care au condus la o creştere generalizată a aversiunii faţă de risc şi au alimentat aşteptările privind o înăsprire şi mai agresivă a politicilor.

Luni, obligaţiunile guvernamentale şi bursele din întreaga lume au avut o evoluţie negativă.

”Dolarul a continuat câştigurile de vineri deoarece riscurile se extind”, a declarat Brad Bechtel, şeful global pentru pieţe valutare la Jefferies, într-o notă.

Indicele dolarului american, care îşi urmăreşte performanţa acestuia faţă de alte şase valute majore, a crescut cu 0,6% la 105,04, după ce a urcat la cel mai ridicat nivel din decembrie 2002.

Traderii vor avea multe informaţii de analizat săptămâna aceasta, inclusiv întâlniri de politică  monetară ale Fed, Băncii Anfliei şi Băncii Naţionale a Elveţiei.

 Rezerva Federală a SUA este aşteptată să-şi majoreze rata cheie a dobânzii cu 0,5 puncte procentuale miercuri, iar unele bănci, inclusiv Barclays şi Jefferies, aşteaptă ca Fed să adopte o majorare de 0,75 puncte procentuale.

Luni, dolarul a scăzut cu 0,1%, la 134,25 yeni. Dolarul australian, văzut ca un indicator lichid al apetitului pentru risc, a scăzut cu 1,7%.

Lira sterlină a coborât la un minim al ultimei luni în raport cu dolarul, fiind sub presiunea vânzărilor după ce datele au arătat că economia Marii Britanii s-a contractat în mod neaşteptat în aprilie.

Tensiunile cu Uniunea Europeană cu privire la comerţul post-Brexit cu Irlanda de Nord au afectat şi lira sterlină, care a scăzut cu 1,4%, până la 1,2146 dolari pe unitate.

Bitcoin a coborât cu 20%, până la 23.350,5 dolari pe untiate, consemnând cea mai proastă zi din ultimii doi ani, după ce marea companie americană de creditare în criptomonede Celsius Network a îngheţat retragerile şi transferurile invocând condiţii ”extreme”, cel mai recent semn al modului în care turbulenţele pieţei financiare provoacă tulburări pe piaţa criptomonedelor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.