Meta Platforms va introduce cele mai ample schimbări de până acum pentru utilizatorii adolescenţi ai platformelor sale, după acordul încheiat cu autorităţile americane în procesul privind dependenţa tinerilor de reţelele sociale, care prevede plăţi de până la 17 miliarde de dolari şi reguli mult mai stricte pentru utilizatorii cu vârste între 13 şi 17 ani, potrivit CNBC.
Acordul încheiat pe 26 august cu peste 40 de state americane, Districtul Columbia şi mai multe teritorii obligă Meta să implementeze o serie de modificări ale aplicaţiilor şi sisteme mai stricte pentru verificarea vârstei.
”Este cea mai mare sumă plătită vreodată într-un caz de acest tip”, a declarat procurorul general al Californiei, Rob Bonta, care a condus procesul.
Meta, care a obţinut venituri de 201 miliarde de dolari anul trecut, va trebui să modifice semnificativ modul în care adolescenţii folosesc platformele sale.
Limită de două ore pe zi şi blocarea aplicaţiilor în timpul nopţii
Printre cele mai importante schimbări se află introducerea implicită a unei limite de două ore pe zi pentru utilizarea aplicaţiilor Meta de către adolescenţi.
Platformele vor fi blocate pentru aceştia între miezul nopţii şi ora 6:00, iar notificările vor fi dezactivate în timpul orelor de şcoală.
Numărul de aprecieri va fi ascuns, filtrele cosmetice vor fi dezactivate, iar adolescenţii vor putea controla redarea automată a videoclipurilor. De asemenea, aceştia vor putea opta pentru un flux de conţinut care nu este controlat de algoritm.
Meta intenţionează să introducă multe dintre aceste măsuri de protecţie în următoarele şase luni.
Mai dificilă va fi implementarea noilor sisteme de verificare a vârstei, pentru care compania estimează că va avea nevoie de până la un an.
Meta încearcă să-i identifice pe copiii care mint în privinţa vârstei
Una dintre principalele probleme este identificarea utilizatorilor sub 13 ani şi a adolescenţilor care declară o vârstă falsă.
Meta dezvoltă un nou model de predicţie care va analiza informaţii precum persoanele cu care un utilizator este conectat, conturile pe care le urmăreşte, cine îl urmăreşte şi inclusiv mesajele de ”La mulţi ani” primite.
Compania încearcă astfel să stabilească dacă un utilizator are sub 13 ani sau se încadrează în categoria 13-17 ani.
Verificarea vârstei este însă dificilă, în special în absenţa recunoaşterii faciale, tehnologie pe care Meta nu o utilizează în acest scop. Problema a provocat inclusiv dispute între Meta şi proprietarii magazinelor de aplicaţii Apple şi Google privind cine ar trebui să fie responsabil pentru verificarea vârstei.
Meta lucrează deja la tehnologii similare în Australia, unde legislaţia interzice accesul copiilor sub 16 ani la reţelele sociale, însă adolescenţii au găsit metode de a ocoli restricţiile.
Meta cere TikTok şi YouTube să introducă restricţii similare
După ani în care a respins acuzaţiile potrivit cărora produsele sale ar avea efecte negative asupra copiilor, Meta încearcă acum să se poziţioneze în fruntea schimbărilor privind protecţia minorilor şi le cere rivalilor să adopte măsuri similare.
Din acordul total de 17 miliarde de dolari, 5,3 miliarde de dolari vor fi plătite de Meta numai dacă TikTok şi YouTube acceptă să achite aceeaşi sumă şi introduc implicit limite de utilizare de o oră pe zi. Meta s-a angajat să adopte la rândul său această limită dacă rivalii procedează astfel.
TikTok şi YouTube nu au răspuns solicitării Meta şi nici cererilor de comentarii ale CNBC.
Acordul este însă mult sub cele 200 de miliarde de dolari solicitate iniţial de procurorii generali ai statelor.
Procurorul general al Floridei, James Uthmeier, care nu a participat la acord şi continuă separat procesul împotriva Meta, critică faptul că unele dintre angajamentele companiei sunt valabile doar cinci ani, iar altele zece ani.
”Protecţia copiilor nu este un obiectiv temporar, pe termen scurt. Aceste schimbări trebuie să fie permanente”, a declarat Uthmeier.
Adolescenţii aduc sub 1% din veniturile Meta, dar sunt importanţi pe termen lung
Meta susţine că adolescenţii generează mai puţin de 1% din veniturile companiei, iar datele eMarketer arată că aceştia petrec mai puţin timp pe Instagram şi Facebook decât pe TikTok şi YouTube.
Noile restricţii ar putea însă determina o parte dintre adolescenţi să migreze către platforme cu mai puţine limitări, afectând capacitatea Meta de a-i păstra ca utilizatori atunci când devin adulţi, categorie mult mai valoroasă din perspectiva veniturilor din publicitate.
”Copiii sunt extrem de valoroşi pentru Meta”, a declarat Kelly Stonelake, fost director al companiei şi în prezent activistă pentru siguranţa copiilor.
Potrivit acesteia, limitarea mecanismelor prin care platformele încearcă să menţină tinerii implicaţi ar putea afecta semnificativ strategia actuală a Meta.




























