Echipe medicale din Arad Cluj şi Bucureşti au prelevat vineri noapte ficatul, rinichii şi corneea, şi ţesuturi de la un bărbat de 66 de ani aflat în moarte cerebrală, aceasta fiind prima prelevare de organe din acest an la Spitalul Judeţean Arad.
”Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte în Blocul Operator I al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Intervenţia a fost posibilă datorită generozităţii familiei unui pacient în vârstă de 66 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală, în urma unui accident vascular cerebral hemoragic masiv”, a transmis Spitalul Judeţean Arad, într-un comunicat de presă de vineri.
Potrivit sursei citate, procedura s-a desfăşurat contracronometru printr-o mobilizare exemplară a unor echipe medicale multidisciplinare din Arad, Cluj şi Bucureşti. În urma intervenţiei chirurgicale, au fost prelevate ficatul, rinichii şi corneea, organe şi ţesuturi trimise de urgenţă către centrele de transplant din ţară pentru salvarea unor pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare.
„Această intervenţie complexă a fost posibilă datorită unui gest de o nobleţe rară din partea familiei, care a transformat propria suferinţă într-o speranţă la viaţă pentru alţi semeni. Mulţumesc atât familiei pentru puterea de a spune DA pentru viaţă, cât şi colegilor medici, asistenţi medicali, infirmieri şi brancardieri din secţiile Neurologie şi ATI I, din Blocul Operator I şi echipelor mixte sosite de urgenţă la Arad pentru profesionalismul desăvârşit de care au dat dovadă pe parcursul intervenţiei”, a precizat dr. Dana Moţ, medic coordonator Centrul de Prelevare Organe Arad.
Din echipa medicală, de la Arad, au făcut parte: dr. Dana Moţ, medic primar ATI, medic coordonator Centrul de Prelevare Organe Arad; sr. Adrian Crişan, medic primar ATI, KDP Centrul de Prelevare Organe Arad; dr. Cristian Ţurlea, medic primar oftalmologie.




























