UDMR a depus la Senat, prin for sesizat, un proiect de lege conform căruia administraţiile locale trebuie să beneficieze, în fiecare caz, de impozitul pe venitul salarial al angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea pe plan local. Această modificare vine în completarea pachetului de măsuri al Uniunii prin care valoarea impozitului pe venitul salarial ar rămâne în întregime la nivel local, în bugetul localităţii respective.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de lege a fost elaborat de Miklós Zoltán, deputatul UDMR din judeţul Covasna.

„Dacă Parlamentul va adopta proiectul de lege se va crea posibilitatea ca şi impozitul pe venitul salarial  generat la punctele de lucru cu mai puţin de 5 angajaţi să rămână la bugetele locale unde angajaţii îşi desfăşoară activitatea, spre deosebire de practica actuală, care prevede ca impozitul generat la aceste puncte de lucru este virat la bugetul localităţii unde angajatorul îşi are sediul”, a afirmat deputatul Miklós Zoltán, conform comunicatului de presă al UDMR.
 
El a mai spus că „în numeroase comunităţi mai mici funcţionează oficii, birouri sau sucursale ale unor firme sau instituţii unde lucrează mai puţin de 5 angajaţi, iar acestea plătesc impozitul pe venit salarial al lucrătorilor locali la bugetul unde este înregistrat sediul social, nu în localitatea unde acestea sunt generate şi unde se derulează activitatea entităţii”.
 
„Astfel, în aceste cazuri, localitatea în care se desfăşoară efectiv activitatea pierde impozitul pe venit aferent salariilor. Scopul prezentului proiect legislativ este redistribuirea acestor resurse financiare şi rezolvarea situaţiei nefericite cauzată de această situaţie. Încurajăm ca impozitul pe venitul salarial obţinut din activitatea desfăşurată să fie plătit integral în bugetul localităţii unde se derulează activitatea", a mai explicat economistul şi deputatul UDMR, conform sursei citate.
 
Proiectul de lege a fost depus la Parlament în această săptămână, astfel că, în curând, va începe procesul legislativ în comisiile de specialitate ale Senatului şi a Camerei Deputaţilor, iar Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, va vota iniţiativa legislativă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.