Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectului de lege care modifică şi completează ordonanţa de urgenţă109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi care prevede înfiinţarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Legea merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

În principal, proiectul vizează separarea funcţiei de reglementare de cea de coordonare a proprietăţii statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în calitatea lor de acţionari, elaborarea unei politici de proprietate prin care să se definească raţiunea deţinerii de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale a întreprinderilor publice de la nivel central şi local.

Iniţiativa legislativă urmăreşte să stabilească rolul statului şi al unităţii administrativ-teritoriale în guvernanţa întreprinderilor publice, precum şi rolul responsabilităţile autorităţilor publice tutelare şi ale altor părţi interesate implicate în implementarea acesteia, elaborarea şi revizuirea politicii de participare a statului în economie va fi în concordanţă cu orientările OCDE şi va delimita în mod clar rolurile şi responsabilităţile tuturor entităţilor implicate, înfiinţarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).

De asemenea, proiectul vizează şi alte propuneri de modificare a legislaţiei în măsură să asigure implementarea principiilor guvernanţei corporative cuprinse în ghidurile OCDE privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor de stat.

Conform proiectului, AMEPIP este instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea directă a Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului, finanţată de la bugetul de stat şi din venituri proprii.

„Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică întreprinderilor publice din industria de apărare şi securitate naţională. În acest caz, procedura de selecţie a membrilor consiliului de administraţie cuprinde o etapă suplimentară, constând în efectuarea verificării de securitate prevăzută de Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În situaţia în care un candidat selectat nu a obţinut avizul favorabil necesar accesului la informaţii clasificate, acesta nu poate fi numit în funcţia de administrator al întreprinderii publice”, conform iniţiativei legislative.

Prevederile ordonanţei de urgenţă nu vor fi aplicate întreprinderilor publice care au ca obiect principal de activitate administrarea bazei materiale de reprezentare şi protocol, precum şi fabricarea de monede metalice şi bilete de bancă.

De asemenea, prevederile OUG nu vor fi aplicate întreprinderilor publice pentru care a fost deschisă procedura insolvenţei.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de for decizional şi astfel legea merge la promulgare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.