Preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, Dan Şucu, a afirmat, joi, la finalul întâlnirii pe care oamenii de afaceri au avut-o cu preşedintele Nicuşor Dan, că aceştia nu sunt de acord cu creşteri de taxe, precizând că taxele plătite de societăţi sunt foarte mari. Şucu a explicat că problemele privind deficitul sunt legate de cheltuirea mult prea largă a banului public.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Să vedem această comisie care se ocupă de diminuarea de cheltuieli, cum va funcţiona şi cum va fi pusă în aplicare. Noi avem un punct de vedere foarte clar. Taxele plătite deja de către societăţi sunt foarte mari. Din punctul nostru de vedere, problemele în ceea ce priveşte deficitul sunt legate de cheltuirea mult prea largă a banului public. Nu suntem de acord cu creşteri de taxe”, a declarat Dan Şucu, jurnaliştilor, la finalul întâlnirii cu preşedintele Nicuşor Dan.

De asemenea, un alt antreprenor a precizat că este important ca România să continue accelerarea economică.

„Prioritatea importantă pe care o are România în contextul de acum este să continue accelerarea economică. Noi fără creştere economică nu putem acoperi gap-ul (diferenţa) pe care îl avem acum, fără creştere economică companiile noastre nu pot creşte, joburi nu se pot crea, salariile nu se pot cmări”, a explicat antreprenorul.

El s-a referit şi la faptul că România are cel mai mare gap de TVA din Uniunea Europeană.
 
”România are cel mai mare gap de TVA din Uniunea Europeană, un gap de TVA dublu faţă de vecinii noştri bulgari la care am putea să ne uităm să vedem cum se face. Sunt chestiuni care se pot instrumenta pentru că s-a pornit o digitalizare a ANAF care a produs deja efecte în sensul că am putea avea acces la datele pe care să le putem prelucra în sensul ăsta. Sunt atât de multe ineficienţe la nivelul companiilor de stat, structura administrativă, birocratică, foarte amplă”, a mai declarat omul de afaceri.

Întrebaţi dacă s-a discutat despre creşterea TVA şi a impozitării muncii, impozitului pe venit, antreprenorii au răspuns că nu s-a discutat despre acest lucru, ci mai degrabă despre măsurile structurale care pot fi luate în afara unei potenţiale creşteri de taxe.

De asemenea, reprezentanţii IMM se opun, la rândul lor, creşterilor de taxe.

”IMM România, de asemenea, a susţinut scăderea cheltuielilor bugetare şi ne opunem, ca şi Concordia, creşterii de taxe. De asemenea, am rugat preşedintele pe care îl felicităm cu ocazia alegerii şi de asemenea pentru consilierii pe care şi i-a ales, să aibă în vedere ca acele discuţii cu mediul politic să includă obligatoriu şi mediul de afaceri în aşa fel încât ele să aibă un rol constructiv şi să ducă la concluziile pe care ni le dorim cu toţii şi anume la reducerea deficitului bugetar”, au precizat antreprenorii.

Ei au făcut comparaţia între o companie şi o ţară.
 
”E important să înţelegem contextul economic, să înţelegem că există un element foarte important legat de ratingul de ţară, modul în care ne finanţăm economia, afacerile private, dar şi investiţiile guvernamentale. Deci e important să întelegem miza pe termen scurt, miza pe termen lung. Si fac din nou paralela cu o companie. Dacă o companie din mediul nostru în care operăm zi de zi ar fi în pierdere ani de zile şi s-ar duce la bancă să ceară împrumut, credeţi că există vreo bancă care i-ar da imprumut cu dobândă redusă sau fără garanţii importante înainte de a pune problema măririi veniturilor acelor companii, s-ar pune problema ce costuri trebuie optimizate şi reduse”, au mai afirmat antreprenorii.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.