Gradul de ocupare a hotelurilor din România a crescut cu aproximativ 4% faţă de aceeaşi perioadă din 2024, în timp ce tariful mediu zilnic (ADR) a înregistrat o creştere de circa 8%, arată un studiu al companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox pe baza datelor STR, care monitorizează performanţa hotelieră a unui eşantion reprezentativ de proprietăţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Piaţa hotelieră din România a avut o evoluţie impresionantă în prima jumătate a anului 2025, confirmând tendinţa ascendentă începută în anii anteriori. Gradul de ocupare a hotelurilor din România a crescut cu aproximativ 4% faţă de aceeaşi perioadă din 2024, în timp ce tariful mediu zilnic (ADR) a înregistrat o creştere de circa 8% în moneda locală”, arată un studiu al companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox pe baza datelor STR, care monitorizează performanţa hotelieră a unui eşantion reprezentativ de proprietăţi. Aceste evoluţii au condus la o creştere spectaculoasă de 12% a veniturilor pe cameră disponibilă (RevPAR) în perioada ianuarie-iunie 2025.

Capitala României, Bucureşti, a urmat o traiectorie similară, cu o creştere de 3% a gradului de ocupare şi o majorare de 7,5% a ADR, ceea ce a generat o creştere de 11% a veniturilor pe cameră disponibilă în prima jumătate a anului. Aceste performanţe au depăşit rata inflaţiei (5,28% estimarea Moody’s pentru primele şase luni ale anului), consolidând atractivitatea hotelurilor ca oportunitate investiţională.

La nivel regional, veniturile pe cameră disponibilă au crescut cu 9,3%, în special pe fondul majorării ADR cu 6,9%, în timp ce rata de ocupare a ajuns la 65%, cu 3,4% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

În prima jumătate a anului, în capitalele CEE-6 au fost inaugurate circa 20 proprietăţi hoteliere, cu aproximativ 1.600 de camere. Printre cele mai notabile deschideri au fost Fairmont Golden Prague şi Corinthia Grand Hotel în Bucureşti. Noile investiţii au vizat mai ales segmentele de lux şi upscale, segmente care a înregistrat cea mai mare creştere a ofertei în perioada analizată.

În Bucureşti, numărul de camere a crescut în primele şase luni cu 1,7%, în timp ce în Praga avansul a fost de 1,8%, iar în Varşovia de 3,8%.

Bucureştiul continuă să atragă atenţia investitorilor şi operatorilor internaţionali, astfel că pentru perioada 2025-2027 este aşteptată o creştere cu 3% a ofertei de camere.

 “Piaţa hotelieră din România îşi continuă traiectoria pozitivă atât din perspectiva performanţei, cât şi a atractivităţii investiţionale. Interesul tot mai mare al capitalului local pentru activele din domeniul hotelier susţine dezvoltarea segmentului, reuşind, într-o mare măsură, să înlocuiască capitalul străin, care rămâne prudent pe fondul incertitudinilor politice din regiune”, spune Alina Cazachevici Partner, head of valuation & advisory, hospitality & alternatives, CEE/SEE Cushman & Wakefield.

Statisticile pieţei de capital confirmă sentimentul pozitiv al investitorilor, volumul tranzacţiilor cu proprietăţi hoteliere din CEE în prima jumătate a anului depăşind 680 milioane de euro, în creştere cu 364% versus semestrul 1 2024. Este de aşteptat ca evoluţia pozitivă să se menţină şi pentru a doua jumătate a anului, dar şi în 2026, în condiţiile în care mai multe tranzacţii semnificative sunt în diverse stadii de negociere.

În România, volumul tranzacţionat a ajuns la 50 de milioane de euro (inclusiv o tranzacţie convenită, dar care se va închide oficial în luna septembrie), înregistrând un avans de 43% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară pe piaţa locală şi afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent. Echipa de peste 60 de profesionişti şi colaboratori oferă servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor.  

Cushman & Wakefield (NYSE: CWK) este unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 52.000 de angajaţi în 400 de birouri din 60 de ţări. Cu venituri de 9,4 miliarde de dolari, serviciile principale ale companiei sunt: consultanţă în gestionarea activelor şi investiţiilor, pieţe de capital, închirieri, administrarea proprietăţilor, reprezentarea chiriaşilor, servicii de proiect şi evaluare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.