Consiliul Concurenţei investighează comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, în contextul majorării excesive a preţurilor acestora, a declarat pentru News.ro preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La ora actuală cererea de echipamente medicale de protecţie, respectiv măşti medicale, este foarte mare, iar producătorii nu reuşesc să acopere solicitările.  În acelaşi timp, însă, nu este normal ca unele companii să profite de această situaţie şi să crească preţurile nejustificat. Ca urmare, investigăm comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, în contextul majorării excesive a preţurilor acestora”, a declarat marţi pentru News.ro Bogdan Chiriţoiu, preşedinte Consiliul Concurenţei.

Firmele care încalcă Legea concurenţei riscă amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri.

”Dacă vom constata încălcarea regulilor de concurenţă, aşa cum ştiţi, companiile implicate riscă amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri”, a adăugat Chiriţoiu.

De exemplu, un set cu 50 de măşti medicale a ajuns să coste, cumpărată online de pe un site specializat aproape 500 de lei, adică 10 lei/ bucata, faţă de câteva zeci de bani cât era până în prezent.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.