Consiliul Concurenţei le recomandă companiilor implementarea unor măsuri pentru gestionarea cât mai eficientă a crizei generate de pandemia de coronavirus, astfel încât să se asigure echilibrul pieţei şi atrage totodată atenţia că nu trebuie folosită această situaţie de criză pentru a creşte preţurile fără o justificare obiectivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Astfel, pentru a reduce riscul de speculă şi pentru a permite mai multor consumatori să se aprovizioneze, comercianţii pot limita cantităţile de produse esenţiale achiziţionate de o singură persoană/pe un singur bon şi îşi pot modifica programul de funcţionare”, a informat autoritatea de concurenţă.

De asemenea, în vederea creşterii eficienţei aprovizionării cu produse de bază şi asigurării unei distribuţii echilibrate a acestora, companiile îşi pot coordona atât transporturile de marfă şi livrările la domiciliu pentru consumatorii cu grad mare de risc.

În acelaşi timp, producătorii pot stabili preţuri maxime pentru produsele lor, ceea ce ar putea limita creşterea nejustificată a preţurilor la nivelul distribuţiei.

Platformele de comercializare online pot monitoriza variaţiile preţurilor produselor esenţiale şi pot adopta o politică de limitare a creşterilor nejustificate ale acestora sau pot suspenda vânzarea anumitor produse dacă există suspiciuni de abuz.

”Reamintim că aceste recomandări se înscriu în Politica comună, adoptată de Comisia Europeană şi autorităţile naţionale de concurenţă, privind aplicarea regulilor de concurenţă în timpul crizei provocate de Coronavirus. Cu toate acestea, autoritatea de concurenţă atrage atenţia că nu trebuie folosită această situaţie de criză pentru a creşte preţurile fără o justificare obiectivă, pentru a face schimb de informaţii sensibile (preţurile practicate, politica comercială etc), pentru a exclude concurenţi de pe piaţă sau pentru a abuza de poziţia dominantă”, spun reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

În cazul în care companiile au îndoieli cu privire la compatibilitatea unor iniţiative cu legislaţia în domeniul concurenţei, acestea pot contacta autoritatea de concurenţă la adresa presedinte@consiliulconcurenţei.ro.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.