Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care Electro Alfa Servicii Inginerie SRL intenţionează să preia Elcomex I.E.A. SA.
”Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Electro Alfa Servicii Inginerie SRL intenţionează să preia Elcomex I.E.A. SA”, anunţă autoritatea de concurenţă.
Electro Alfa Servicii Inginerie SRL este parte din Grupul Electroalfa, care oferă servicii de proiectare electrică şi mecanică, ofertare, livrare, instalare, punere în funcţiune şi service pentru echipamentele livrate. De asemenea, Grupul Electroalfa este implicat în activitatea de producţie de echipamente electrice de distribuţie în sistemele energetice, tablouri de distribuţie de joasă tensiune, celule electrice de medie tensiune, precum şi fabricarea de posturi de transformare medie tensiune/ joasă tensiune, compacte.
Activitatea Elcomex I.E.A. SA este concentrată, în special, pe lucrări de mentenanţă/întreţinere a echipamentelor industriale şi electrice şi subcontractarea de lucrări de montaj ale echipamentelor electrice.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996, această tranzacţie trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.