Coletăria.ro, companie specializată în expedierea şi livrarea coletelor, parte a grupului Packeta, cu cea mai mare reţea de puncte pick-up din Europa Centrală şi de Est, a anunţat marţi că investeşte 50.000 de euro într-un nou depozit în România, ca parte a strategiei de extindere la nivel naţional, situat în Oradea, în apropierea vămii Borş, fiind al doilea depozit din România şi deschis la trei luni după inaugurarea primului depozit din Bucureşti, în cartierul Militari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Depozitul, cu o suprafaţă de aproximativ 750 de metri pătraţi, a fost deschis strategic la graniţa cu Ungaria, pentru a facilita magazinelor online din UE transmiterea rapidă a coletelor în România. Totodată este un hub foarte important pentru magazinele online din vestul României, care pot trimite mai rapid coletele atât în ţară, cât şi în afară”, spune Alexandr Jeleascov, CEO Coltăria.ro, menţionând că deschiderea noului depozit în Oradea a fost făcută şi în contextul proximităţii de Budapesta, locul unde se află unul dintre cele mai importante hub-uri ale Packeta Group.

Prin deschiderea noului depozit, compania vrea să îmbunătăţească timpii de livrare în România şi să reducă perioada de livrare în străinătate cu până la o zi - în Ungaria, spre exemplu, coletele trimise din România urmând să ajungă în 24 de ore.

„Deschiderea noului depozit va facilita reducerea timpului de livrare al magazinelor online atât în România, cât şi către ţările din UE, plus Ucraina, Marea Britanie, Federaţia Rusă şi SUA. Totodată, pentru a continua îmbunătăţirea timpilor de livrare, vom introduce şi două noi rute zilnice de transport: Bucureşti – Ruse (Bulgaria) şi Bucureşti – Salonic (Grecia)”, mai spune Alexandr Jeleascov.

Prin deschiderea noului depozit, Coletăria.ro îşi majorează capacitatea de procesare a coletelor la peste 20.000 de colete pe zi, în depozitul din Oradea putând fi procesate zilnic până la 7.000 de colete, şi extinde echipa cu şase noi angajaţi, urmând ca, până la finalul anului, să fie angajate încă 10 persoane.

Coletăria.ro este expert în expedierea şi livrarea coletelor şi parte a grupului Packeta, cu cea mai mare reţea de puncte pick-up din Europa Centrală şi de Est. Compania a intrat pe piaţa din România în urmă cu doi ani. Până în prezent, grupul Packeta a transportat mai mult de 20 de milioane de colete şi colaborează cu peste 28.000 de magazine online şi selleri şi operează peste 4.200 de puncte pick-up în Europa Centrală şi de Est.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.