Clujul va avea un nou drum judeţean, va avea indicativul DJ 108F, acesta având o lungime de aproape 6 kilometri, anunţă Consiliul Judeţean Cluj. Drumul va face legătura între centrul localităţii Bobâlna şi Monumentul Răscoalei de la Bobâlna.
”Clujul va avea un nou drum judeţean. Acesta va avea indicativul DJ 108F şi va face legătura între centrul localităţii Bobâlna şi Monumentul Răscoalei de la Bobâlna”, anunţă Consiliul Judeţean Cluj.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a iniţiat un proiect de hotărâre ce vizează includerea sectorului de drum situat între centrul localităţii Bobâlna, respectiv joncţiunea cu drumul judeţean DJ 108B, şi Monumentul Răscoalei de la Bobâlna, în reţeaua de drumuri judeţene pe care Consiliul Judeţean o administrează.
Pentru noul drum judeţean va fi folosit indicativul DJ 108F, acesta având o lungime de aproape 6 kilometri, de la kilometrul 0+000 la kilometrul 5+760.
„Ulterior aprobării hotărârii privind stabilirea noului regim juridic şi includerii în domeniul public al Judeţului a drumului judeţean DJ 108F, acesta va fi cuprins în programele noastre de lucrări. În acest fel vom crea cadrul necesar pentru asigurarea, în zonă, a unei infrastructuri rutiere moderne”, spune Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Cele patru tronsoane de drum care vor forma noul drum judeţean DJ 108F şi, trecute din domeniul public al Comunei Bobâlna în domeniul public al Judeţului Cluj, au fost deja preluate în baza unui proces-verbal de predare-primire înregistrat la Consiliul Judeţean Cluj.
Încadrarea în categoria funcţională a drumurilor de interes judeţean a drumului judeţean DJ 108F: Bobâlna (DJ 108B) – Monumentul Răscoalei de la Bobâlna permite cuprinderea acestuia în Programele Consiliului Judeţean de lucrări de modernizare şi reabilitare, respectiv de întreţinere curentă şi periodică a drumurilor judeţene.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.