Consiliul Judeţean Maramureş anunţă că a aprobat noua organigramă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), instituţie care gestionează peste o treime din bugetul judeţului. Numărul de posturi se reduce de la 150 la 125 (pragul minim necesar pentru păstrarea acreditării), se desfiinţează un post de director adjunct şi patru funcţii de şefi de servicii şi urmează externalizarea unor servicii către sectorul privat. Economiile generate sunt de aproximativ 200.000 lei lunar, adică 2,5 milioane lei pe an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Consiliul Judeţean Maramureş a aprobat noua organigramă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), instituţie care gestionează peste o treime din bugetul judeţului. Numărul de posturi se reduce de la 150 la 125 – pragul minim necesar pentru păstrarea acreditării. Se desfiinţează un post de director adjunct şi patru funcţii de şefi de servicii”, anunţă CJ Maramureş.

De asemenea, activitatea „Telefonul copilului” nu va mai fi finanţată din bugetul CJ, personalul fiind trecut pe standardul de cost.

Funcţiile administrative (şoferi, electricieni, personal tehnic) au fost transferate la nivelul centrelor rezidenţiale.

Economiile generate sunt de aproximativ 200.000 lei lunar, adică 2,5 milioane lei pe an, precizează CJ Maramureş.

Urmează externalizarea unor servicii către sectorul privat, unde costurile sunt cu până la 30% mai mici.

„Reorganizarea DGASPC este o măsură dificilă, dar necesară. Reducem costurile administrative cu peste 2,5 milioane lei anual, păstrând în acelaşi timp calitatea serviciilor sociale. Banii economisiţi rămân în judeţ şi vor fi direcţionaţi spre nevoile reale ale oamenilor din Maramureş”, spune preşedintele CJ Maramureş, Gabriel-Valer Zetea.

Premierul Ilie Bolojan a avut, luni, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii sindicatelor pe tema reformei administraţiei publice şi a revendicărilor acestora şi a subliniat necesitatea luării unor măsuri care trebuie să respecte criterii transparente şi să asigure continuitatea serviciilor publice. ”Nu mai putem continua ca până acum”, a transmis premierul.

”Prim-ministrul a subliniat importanţa dialogului şi a evidenţiat provocările financiare cu care se confruntă România, insistând asupra necesităţii unei planificări corecte a personalului din administraţie şi a unui management responsabil al resurselor publice”, a transmis, luni, Guvernul, într-un comunicat de presă.

Premierul a precizat că orice măsuri de reorganizare trebuie să respecte criterii transparente şi să asigure continuitatea serviciilor publice.

”Nu mai putem continua ca până acum. Realităţile bugetare sunt clare, indiferent cine este premier sau ministru. Dacă nu luăm măsurile necesare la timp, mai târziu costurile vor fi mult mai mari. Putem face schimbările din administraţie într-un mod planificat, în dialog cu autorităţile, astfel încât cei care rămân să fie plătiţi decent, respectaţi şi să îşi facă treaba. Oamenii vor înţelege că există o legătură între nivelul impozitelor pe care le plătesc şi calitatea serviciilor oferite de primărie. Susţin autonomia locală, dar în măsura resurselor pe care le are ţara”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.