Ministrul Agriculturii Petre Daea e precizat că nu este adeptul tăierilor salariale ale bugetarilor sau a restructurărilor, în vederea reducerii cheltuielilor la buget şi a adăugat că nu este niciodată cu cuţitul la el. Acesta a mai precizat că este preocupat de munca şi de rodul muncii, nu de tăieri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Eu cu cuţitul nu sunt niciodată cu el la mine. Sunt cu instrumentele care îmi asigură să fac mai mult, să realizez mai mult. Nu mă preocupă tăierile, ci mă preocupă munca şi rodul muncii. Iar rodul muncii îl căutăm la fiecare şi îl găsim, în condiţiile în care avem şi dorinţa dar şi fapta cu noi”, a afirmat Petre Daea, întrebat vineri la Antena 3 dacă este de acord ca planul pentru reducerea cheltuielilor la buget să includă tăieri de salarii la bugetari sau restructurări.

Ministrul PSD a adăugat că a avut o videconferinţă, vineri la Minister, cu omologii din Polonia, Bulgaria, Cehia, România, Slovacia şi Ungaria despre situaţia creată pe pieţele celor 6 state membre de importul produselor agroalimentare din Ucraina.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

„Iată de ce şi ieri şi astăzi sunt la muncă. Şi voi fi la muncă în continuare şi eu şi alţii, iar agricultorii au fost tot timpul la muncă, au întors brazda ţării ca să dea mâncare românilor. Acum am plecat de la Minister. Am avut o întâlnire cu colegii din cele cinci ţări, ştiindu-se că există această grupă, echipă de intervenţie pentru nevoile pe care le avem din cauza conflictului din Ucraina, ţări din proximitatea cu focul deschis. Am avut o videoconferinţă să ne punem de acord ca să căutăm căile de rezolvare a acestei probleme extrem de importante şi nu uşor de rezolvat”, a completat Daea.

Miniştrii Agriculturii din Polonia, Bulgaria, Cehia, România, Slovacia şi Ungaria au discutat, vineri în videoconferinţă, despre situaţia creată pe pieţele celor şase state membre de importul produselor agroalimentare din Ucraina. A fost convenit ca aceste probleme să nu fie abordate separat, ci în mod unitar de către cele şase state membre, a mai anunţat Ministerul român al Agriculturii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.