Piaţa criptomonedelor este în plină efervescenţă, iar indicatorii importanţi sugerează că Bitcoin şi Ethereum sunt pregătite să atingă noi maxime în această vară, arată o analiză Bitget, jucător în domeniul investiţiilor de criptomonede.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Piaţa criptomonedelor este în plină efervescenţă, iar indicatorii importanţi deja sugerează că Bitcoin şi Ethereum sunt pregătite să atingă noi maxime. Deşi anul trecut a adus deja creşteri importante, combinaţia dintre tiparele istorice şi anumiţi factori declanşatori indică faptul că urmează câteva luni promiţătoare pentru piaţa activelor digitale”, arată o analiză Bitget, jucător global în domeniul investiţiilor de criptomonede.

Istoric, evenimentele de halving ale Bitcoin au funcţionat ca acceleratori puternici pentru întreaga piaţă cripto. Aceste evenimente, care reduc la jumătate ritmul de creare a noilor monede BTC, sunt de obicei urmate de perioade cu impulsuri puternice de creştere. În prezent, observăm un tipar similar, ceea ce întăreşte convingerea că actualul ciclu urmează traiectoria unor pieţe bull anterioare, în care preţurile activelor cresc susţinut.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Există deja dovezi clare ale acestui sentiment optimist. Bitcoin (BTC) a depăşit recent recordurile anterioare, atingând un maxim istoric de 111.970 dolari. Deşi ulterior s-a stabilizat în jurul valorii de 105.000 dolari, menţinerea acestui nivel ridicat indică încredere solidă din partea investitorilor şi o cerere consistentă”, spun reprezentanţii companiei.

În mod similar, Ethereum (ETH) urmează o traiectorie ascendentă stabilă, menţinându-se constant peste pragul de 2.500 dolari. Performanţa susţinută a celor două criptomonede majore, după capitalizarea de piaţă, oferă o bază pentru o posibilă creştere, explică Bitget.

Impulsul actual este alimentat de o combinaţie de factori macroeconomici specifici pieţei. În cazul Bitcoin, adopţia instituţională prin ETF-uri, scăderea ofertei după halving şi posibila relaxare a dobânzilor în SUA contribuie la creşterea preţului. Pentru Ethereum, upgrade-ul Pectra, care îmbunătăţeşte scalabilitatea şi reduce costurile tranzacţiilor, este un factor esenţial. În plus, rolul tot mai important al Ethereum în ecosistemele DeFi, tokenizarea activelor reale (RWA) şi potenţialele intrări de capital prin ETF-uri susţin o prognoză pozitivă, arată analiza Bitget.

Având în vedere aceşti factori favorabili, se estimează că Bitcoin va fluctua între 80.000 şi 155.000 dolari. Dacă trendul continuă şi condiţiile macroeconomice rămân stabile, atingerea pragului de 150.000 dolari este o posibilitate realistă.

În cazul Ethereum, o estimare mai rezervată ar fi între 2.500 şi 5.500 dolari. Totuşi, în condiţii excepţional de favorabile, cu upgrade-uri de succes şi intrări instituţionale, ţinta maximă de 7.000 dolari nu este exclusă.

Chiar dacă Bitcoin şi Ethereum au condus până acum avansul, piaţa altcoinurilor, (criptomonedele alternative la Bitcoin) nu a cunoscut încă un raliu generalizat. Totuşi, acest lucru s-ar putea schimba în vara lui 2025. Din punct de vedere istoric, rotaţia capitalului în piaţa cripto urmează un tipar predictibil: Bitcoin iniţiază ciclul bull, apoi urmează Ethereum, iar în final, odată cu creşterea lichidităţii şi a încrederii, capitalul se reorientează către altcoins - fenomen cunoscut drept „altseason”.

Dacă Ethereum îşi menţine ritmul puternic, iar Bitcoin rămâne stabil în intervalul său superior, este posibil să vedem o explozie a altcoinurilor până în iulie 2025. Semnele acestei schimbări apar deja, prin creşterea interesului şi a sentimentului pozitiv în jurul unor sectoare precum inteligenţa artificială (AI), jocurile blockchain şi SocialFi (social finance descentralizat). Aceste sectoare, animate de inovaţie şi comunităţi active, sunt deseori în fruntea renaşterii altcoinurilor.

Totuşi, un „altseason” solid depinde de mai mulţi factori: lichiditate ridicată pe piaţă, performanţă susţinută a Ethereum şi un apetit pentru risc din partea investitorilor. Dacă aceste condiţii se aliniază, vara 2025 ar putea marca o revenire amplă a altcoinurilor, mai arată Bitget, jucător în domeniul investiţiilor de criptomonede.

Fondată în 2018, Bitget este lider global în domeniul schimbului de criptomonede şi o companie din spaţiul Web3. Are peste 45 de milioane de utilizatori în peste 150 de ţări şi regiuni. Cunoscut anterior sub numele de BitKeep, Bitget Wallet este un portofel cripto multi-chain, care oferă soluţii pentru Web3, inclusiv funcţionalităţi de portofel digital, swap de tokenuri, piaţă NFT, browser DApp şi multe altele.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.