România produce în medie peste 3 milioane de tone de deşeuri de construcţii anual, reprezentând aproximativ 40% din totalul deşeurilor generate annual în ţara noastră, conform unei analize Masterbuild Property Developer & General Contractor, companie de construcţii şi dezvoltare logistică şi industrială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”România produce în medie peste 3 milioane de tone de deşeuri de construcţii anual, reprezentând aproximativ 40% din totalul deşeurilor generate annual în ţara noastră”, conform unei analize Masterbuild Property Developer & General Contractor.

Potrivit companiei, şantierele de construcţii bine organizate şi eficiente din punct de vedere al implementării standardelor de mediu sunt esenţiale pentru actuala etapă de dezvoltare a României, având în vedere iminenta obligativitate de implementare şi raportare a standardelor de sustenabilitate.

Specialiştii Masterbuild spun că deşeurile din construcţii, care ar putea fi valorificate în proiectele de intrastructură prin reutilizarea sau reciclarea acestora, ajung de cele mai multe ori la groapa de gunoi şi nu sunt exploatate la capacitatea lor maximă, irosindu-se, astfel, un potenţial ridicat de eficientizare a costurilor.

În acest moment, obligaţiile privind gestionarea deşeurilor prevăd atingerea unui procent de minimum 70% de recuperare şi reciclare a deşeurilor din construcţii şi demolări. La nivelul Uniunii Europene, mai mult de o treime (37,5%) din toate deşeurile generate sunt deşeuri din construcţii, demolări şi întreţinerea infrastructurii.

“Modul de funcţionare şi lipsa procedurilor specifice în industria locală a construcţiilor a determinat o încetinire semnificativă a procesului de maturizare a acestei pieţe, generând consecinţe de amploare în ceea ce priveşte impactul construcţiilor asupra mediului. La nivel sistemic, este nevoie de acţiuni de informare pentru ca întreg lanţul furnizorilor şi sub-contractorior din construcţii să implementeze standarde de responsabilitate socială şi de mediu pe şantierele României. Impunerea unor reguli clare în precesele de lucru, integrarea de materiale şi tehnologii prietenoase cu mediul, precum şi abordarea şantierelor drept comunităţi vii, în dezvoltare, care nu trebuie să creeze discomfort comunităţilor – toate acestea sunt elemente obligatorii pentru o ţară care vrea să acceseze fonduri PNRR şi să intre în următoarea etapă de dezvoltare”, declară Sorin Gheorghe, project manager în cadrul Masterbuild.

Cum se poate reduce discomfortul urban al şantierelor de construcţii:

- Demarcarea spaţiilor şi accesului controlat, pentru a asigura continuu un traseu sigur pentru toţi cei implicaţi în dezvoltarea construcţiei. Potrivit unui studiu realizat de OSHA (Occupational Safety and Health Administration), implementarea unei demarcări clare a spaţiilor de lucru şi a traseelor de acces poate reduce riscul de accidente şi incidente pe şantier cu până la 80%. Aceasta include utilizarea barierelor, a semnelor de avertizare şi a marcajelor de siguranţă adecvate.

- Organizarea şi depozitarea materialelor: O bună organizare şi depozitare a materialelor de construcţie nu doar facilitează accesul rapid la acestea, ci şi reduce riscul de accidente. Un studiu realizat de Construction Safety Council a constatat că aproximativ 40% dintre accidentele pe şantier sunt cauzate de deteriorarea sau utilizarea incorectă a materialelor stocate. Materialele de construcţii trebuie depozitate în zone desemnate şi etichetate corespunzător.

- Echipamente şi utilaje: Conform datelor statistice, utilizarea echipamentelor şi utilajelor necorespunzătoare sau defecte este unul dintre principalii factori care contribuie la accidentele pe şantier. Echipamentele şi utilajele trebuie verificate în mod regulat şi menţinute în bună stare de funcţionare. De asemenea, toţi lucrătorii trebuie instruiţi corespunzător în privinţa utilizării şi întreţinerii echipamentelor.

- Gestionarea deşeurilor şi a substanţelor periculoase. Potrivit datelor publice, România produce, în medie, peste 3 milioane de tone de deşeuri din construcţii pe an, ridicându-se la aproape 40% din totalul deşeurilor generate anual în ţara noastră. Implementarea unui sistem eficient de gestionare a deşeurilor este mai mult decât indispensabilă pentru asigurarea unui mediu de lucru conform reglementărilor şi standardelor de mediu. De asemenea, substanţele periculoase trebuie manipulate şi depozitate în mod corespunzător, conform reglementărilor şi standardelor de mediu.

- Comunicare şi coordonare. Comunicarea clară şi coordonarea eficientă între toţi cei implicaţi în proiectul de construcţii sunt esenţiale pentru evitarea erorilor şi a întârzierilor. Deficienţele de comunicare reprezintă una dintre principalele cauze ale costurilor suplimentare şi a întârzierilor pe şantierele de construcţii.

- Monitorizarea şi supravegherea: Monitorizarea şi supravegherea activităţilor de construcţie sunt esenţiale pentru a identifica şi remedia orice probleme sau neconformităţi.  

Masterbuild este o companie de construcţii şi dezvoltare logistică şi industrială, activă din 2005 atât pe segmentul construcţiilor industriale, cât şi al proiectelor comerciale şi rezidenţiale. O companie antreprenorială romanească, Masterbuild îşi desfăşoară activitatea atât pe întreg teritoriul României, cât şi pe pieţe internaţionale şi semnează până în prezent peste 1 milion de metri pătraţi construiţi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.