Soarta Uniunii Europene şi a euro ar putea depinde de rezultatul alegerilor prezidenţiale care au loc duminică în Franţa, o victorie aşteptată a candidatului pro-UE Emmanuel Macron urmând să fie interpretată de pieţele financiare ca un semn al scăderii riscurilor politice pe continent, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un câştig surpinzător al candidatei de extremă-dreapta Marine Le Pen ar amplifica riscul ca a doua mare economie din zona euro să abandoneze moneda unică şi chiar să iasă din Uniunea Europeană.

Sondajele publicate vineri au arătat că Macron conduce cu 62% la 38% în preferinţele electoratului, dar investitorii sunt neîncrezători în astfel de cercetări, după şocurile politice recente precum alegerea ca preşedinte a lui Donald Trump în SUA şi decizia britanicilor de a ieşi din UE, de anul trecut.

Le Pen şi-a temperat recent planurile de ieşire din UE şi zona euro, afirmând că acestea nu sunt prioritare. Dacă va câştiga, euro se va deprecia imediat cu 5%, potrivit unui sondaj efectuat de Reuters în această săptămână.

Niciun sondaj important nu anticipează victoria lui Le Pen, dar aceasta ar amplifica instabilitatea pe pieţele financiare, în special a acţiunilor, obligaţiunilor şi monedelor europene.

Un vot pentru Macron ar menţine situaţia actuală.

”Anticipăm că Macron va câştiga turul al doilea al alegerilor przidenţiale. Acest rezultat ar trebui să ducă la scăderea rioscurilor politice în zona euro”, a spus Valentin Marinov, analist la Credit Agricole.

Creşterea economică în zona euro va fi constantă, dar modestă în anul următor, dar asta va depinde parţial de venirea lui Macron la Palatul Elysee, arată un sondaj efectuat de Reuter luna trecută, în rândul analiştilor.

Sondajele efectuate între directorii de companii, publicate în această săptămână, au arătat că activităţile de afaceri s-au intensificat la începutul  trimestrului al doilea, ajungând în aprilie la cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani, iar datele sugerează că redresarea economică este extinsă şi sustenabilă.

În Marea Britanie, cel mai mare risc este ca negocierile pentru ieşirea din UE să fie dificile.

Premierul Theresa May a convocat alegeri anticipate pentru 8 iunie, iar dacă sondajele sunt corecte, Partidul Conservator are un avans considerabil faţă de opoziţie.

În acest caz, May va câştiga un mandat solid pentru a-şi impune viziunea pentru Brexit, care prevede ieşirea de pe piaţa unică pentru mai multă libertate în impunerea propriilor legi, controlul imigraţiei şi propriile acorduri comerciale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.