Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România), care reprezintă interesele unor companii americane care au investit în România, a reacţionat, vineri, la modific[rile aduse legilor justiţiei anunţate de ministrul Tudorel Toader, solicitând dezbaterea transparentă a pachetului de legi privind justiţia, "pe baza unor politici moderne şi a bunelor practici în domeniu". Asociaţia consideră că, în România, corupţia rămâne o ameninţare gravă la securitatea naţională şi un obstacol major împotriva dezvoltării ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reacţia vine după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat miercuri proiectul de lege privind legile justiţiei, el anunţând modificări semnificative care vizează statutul procurorilor şi judecătorilor, organizarea judiciară şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Propunerile au fost aspru criticate, inclusiv de preşedintele Klaus Iohannis, care a afirmat că modificările reprezintă "un atac asupra statului de drept" şi asupra luptei anticorupţie, iar dacă vor fi adoptate ele vor "anula" eforturile României din ultimii zece ani. 

"Este nevoie ca instituţiile statului să acţioneze în parametrii constituţionali, cu respectarea valorilor democratice, prin consultări publice de substanţă şi dialog instituţional constructiv şi în termeni rezonabili pentru toate părţile implicate", a menţionat asociaţia.

Cu referire la pachetul privind justiţia, AmCham cere "dezbaterea transparentă a pachetului de legi privind justiţia, pe baza unor politici moderne şi a bunelor practici în domeniu" şi "asigurarea unei justiţii independente şi eficiente în limitele cadrului constituţional, ferite de ingerinţe partizane, politizare şi enclavizare".

Asociaţia mai solicită "implementarea pragmatică a regulilor de bună guvernare, în special în ceea ce priveşte transparenţa şi predictibilitatea la toate nivelurile procesului legislativ" şi "dezvoltarea unui model de ţară multi-generaţional, asumat consensual, pentru o Românie prosperă, cu o identitate vibrantă şi competitivă, valori comune şi domenii de performanţă sustenabilă, o ancoră unitară de stabilitate regională şi europeană şi un partener strategic predictibil şi credibil".

AmCham avertizează că toate aceste măsuri sunt necesare în baza unor principii precum echilibrul puterilor în stat, independenţa justiţiei, creşterea capacităţii de bună guvernare şi combaterea corupţiei şi abuzului de putere.

Potrivit asociaţiei, în România este nevoie de combaterea corupţiei, "care rămâne o ameninţare gravă şi directă la securitatea naţională şi un obstacol major împotriva dezvoltării României, prin capturarea şi irosirea unor resurse critice în detrimentul proiectelor strategice naţionale de care România are atâta nevoie pentru a recupera decalaje în domenii cheie pentru societate şi economie".

AmCham reprezintă interesele a circa 400 de companii americane care au investit în România peste 20 miliarde de dolari din 1993 până în prezent. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.