Ziua Mondială a Teatrului va fi marcată prin premiera spectacolului „Visând Glasuri”, după un concept de Nicoleta Lefter, care aduce în prim plan limbajul semnelor, marţi, de la ora 18.00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ziua Mondială a Teatrului va fi marcată în acest an la Sibiu printr-o dublă premieră. Pentru prima dată la noi în ţară, dezvoltăm un spectacol care aduce în prim plan limbajul semnelor. Tot pentru prima dată, distribuim doi copii cu deficienţe de auz într-un spectacol profesionist de teatru. Pentru noi munca la acest spectacol a fost o revelaţie şi un angajament ferm pentru incluziune socială şi un pas firesc spre normalitate. Ţin să mulţumesc pe această cale profesoarelor de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 2.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret din Sibiu.

„Visând Glasuri” este o călătorie senzorială în lumea surzilor, într-un limbaj accesibil copiilor, precum şi spectatorilor cu deficienţe de auz.

Potrivit instituţiei teatrele, pornind de la texte semnate de Ted Hughes şi Lavinia Branişte, universul construit de Nicoleta Lefter este unul puternic vizual şi poetic. Imaginarul acestui performance se articulează, totodată, prin forţa animaţiilor create de Paul Mureşan şi prin muzica lui Claudiu Urse.

„Lucrând la spectacol am realizat că limbajul semnelor este cel mai autentic şi profund limbaj. Este emoţionant să vezi sub ochii tăi cum se poate defini un om printr-un singur semn. Semnul pe care fiecare îl purtăm cu noi zi de zi şi pe care nu îl conştientizăm”, a declarat Nicoleta Lefter în timpul repetiţiilor.

Spectacolul de la Sibiu are o durată de aproximativ 35 de minute şi este recomandat spectatorilor cu vârsta peste 9 ani. 

Producţia Teatrului „Gong” din Sibiu îi aduce pe scenă pe Raluca Maria Şerbu şi Emanuel Furdui, elevi la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 2 din Sibiu, alături de actorii Claudia Stühler, Claudiu Urse, Nicoleta Lefter şi Paul Bondane.

„Visând Glasuri” va fi prezentat în avanpremieră, luni, 26 martie, de la ora 18.00.

Accesul publicului la acest eveniment se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului, precum şi online (teatrulgong.ro, myticket.ro). Preţul unui bilet este de 9 lei, tarif unic.

Ziua Mondială a Teatrului a fost creată de Institutul Internaţional de Teatru, în cadrul Congresului Mondial de la Viena, în anul 1961 şi a fost sărbătorită prima oară în 1962, pe 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor din Paris. De atunci, în fiecare an, la aceeaşi dată, comunitatea teatrală internaţională, artişti şi public deopotrivă, celebrează Ziua Mondială a Teatrului. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.