Renumita violonistă japoneză Sayaka Shoji va interpreta, joi şi vineri, la Ateneul Român, de la ora 19.00, Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră, WoO 23 de Robert Schumann, alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” condusă de dirijorul principal Gabriel Bebeşelea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Concertul se deschide cu „Andante con moto” din Trio în mi bemol major, op. 100, „In memoriam Carmen Sylva” de Franz Schubert/George Enescu, iar în partea a doua a serii va fi interpretată Simfonia nr. 3, în la minor, op. 56, „Scoţiana” de Felix Mendelssohn.

Accesul în sala Ateneului Român este permis "cu participarea publicului conform legii; dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 şi este asigurată purtarea măştii de protecţie". Verificarea acestor condiţii se va face înainte de accesul în incinta Ateneului Român.

Preţurile biletelor sunt: Categoria I: 110 lei; Categoria II: 100 lei. Pentru a evita aglomeraţia şi formarea de grupuri, accesul se face cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Gabriel Bebeşelea este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” începând cu stagiunea 2020/21, precum şi director muzical şi dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii Macedoniei. În afară de acestea, Bebeşelea îşi continuă activitatea ca dirijor principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, titlu pe care îl deţine din anul 2016. Pe lângă aceste poziţii, Gabriel Bebeşelea este invitat al unor orchestre precum Royal Philharmonic Orchestra, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra (OBC), Orchestre Philharmonique de Marseille, Orchestre National de Lille, Singapore Symphony Orchestra, State Academic Symphony Orchestra of Russia “Evgeny Svetlanov", Orchestra Naţională Filarmonică Rusă.

Printre soliştii cu care Gabriel Bebeşelea colaborează se numără Sarah Chang, Ray Chan, Augustin Hadelich, Valentina Lisitsa, Leticia Moreno, Dimitri Ashkenazy, Alexandra Dariescu, Daniel Ciobanu, Alexandru Tomescu.

Alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Gabriel Bebeşelea a înregistrat în premieră mondială un CD cu „Pastorale -Fantaisie pour petite orchestre” şi oratoriul „Strigoii” de George Enescu. CD-ul a fost lansat la casa de discuri Capriccio în septembrie 2018.Tot atunci, partiturile acestor lucrări au fost publicate la Editura Muzicală a Muzeului Naţional "George Enescu", Gabriel Bebeşelea având meritul transcrierii manuscrisului lucrării „Pastorale - Fantaisie pour petite orchestre”, dar şi al editării şi curatelei acestor opere enesciene. În 2017, a înfiinţat ansamblul de muzică veche şi nouă Musica Ricercata. În cadrul Premiilor Operelor Naţionale Române din 2014, lui Gabriel Bebeşelea i-a fost decernat premiul pentru “Cel mai bun dirijor”. Gabriel Bebeşelea este stabilit la Viena, unde a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului, la clasa prof. Mark Stringer.

Născută la Tokio, Sayaka Shoji şi-a petrecut copilăria în Italia, la Siena, unde a început studiul viorii la vârsta de 5 ani. Între anii 1995 şi 2000 a urmat Accademia Musicale Chigiana, sub îndrumarea lui Uto Ughi şi Riccardo Brengola. La 13 ani studiază în Germania cu Saschko Gawriloff, iar între 1998 şi 2004 cu Zakhar Bron, la Hochschule für Musik din Köln.

În 1997 a debutat la Festivalul de la Lucerna şi la Viena, pe scena Musikverein, concertând alături de Rudolf Baumgartner. Doi ani mai târziu, câştigă Premiul I la Concursul Paganini. Cu Zubin Mehta la pupitrul Filarmonicii din Israel, a realizat debutul său discografic şi a evoluat apoi ca solistă a unor orchestre de prestigiu, precum Orchestra de Stat Bavareză, filarmonicile din Los Angeles, Berlin, New York, Skt. Petersburg, London Symphony Orchestra, Philharmonia Orchestra, Baltimore Symphony, Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia, WDR Symphony Orchestra.

Sayaka Shoji este frecvent invitată să susţină recitaluri camerale la festivaluri renumite, precum cele de la Verbier, Annecy, Ravenna, Prague Spring, Settimane Musicale di Chigiana, Beethovenfest Bonn, Rencontres Musicales d’Evian. Recent, a susţinut recitalul de debut la Wigmore Hall din Londra, unde a inclus în program o piesă în primă audiţie absolută pentru vioară solo compusă de Toshio Hosokawa.   În 2014, a realizat un turneu alături de Menahem Pressler, înregistrat pe disc, iar anul următor a realizat integrala sonatelor pentru pian şi vioară de Beethoven alături de Gianluca Cascioli.

Violonista Sayaka Shoji cântă la un instrument Stradivarius Recamier din 1729, pus la dispoziţie cu generozitate de către Ueno Fine Chemicals Industry Ltd.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.