Twitter a suspendat peste 70.000 de conturi, începând de vineri, în urma violenţelor de la Capitoliu comise de susţinătorii lui Donald Trump, a anunţat compania luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un comunicat a fost transmis: „Aceste conturi partajau conţinut nociv asociat QAnon la scară mare şi erau dedicate, în principal, propagării acestei teorii a conspiraţiei în reţea”.

Acţiunile Twitter au scăzut luni cu peste 6%, iar valoarea de piaţă cu circa 2,5 miliarde de dolari, după ce compania a suspendat definitiv, săptămâna trecută, contul preşedintelui american Donald Trump.

Alte platforme de socializare, inclusiv Facebook, au luat măsuri similare împotriva preşedintelui, în urma violenţelor care au avut loc săptămâna trecută la Capitol Hill. Declinul acţiunilor Twitter, care în timpul tranzacţiilor a atins 12%, a fost mai accentuat decât cel consemnat de alte companii. Titlurile Facebook au coborât cu aproximativ 3%, iar cele ale grupului Alphabet, proprietarul Google, cu 1,5%.

Twitter a anunţat vineri că suspendă contul preşedintelui Trump din cauza riscului producerii altor violenţe. A fost pentru prima oară când compania a suspendat contul unui şef de stat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.