Banca Naţională a României anunţă că va lansa, luni, în circuitul numismatic monede din aur, argint şi alamă pentru colecţionare şi pune în circulaţie o monedă din alamă, cu tema Constantin Brâncuşi, de la a cărui naştere se împlinesc 150 de ani. Conducerea BNR precizează că 5 milioane de bucăţi de monede din alamă cu valoarea nominală de 50 de bani urmează să fie puse în circulaţie.
”Începând cu data de 16 noiembrie 2026, Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic monede din aur, argint şi alamă pentru colecţionare şi pune în circulaţie o monedă din alamă, cu tema Constantin Brâncuşi – 150 de ani de la naştere”, arată BNR, vineri, într-un comunicat de presă.
Aversul monedei din aur îl prezintă pe sculptorul Constantin Brâncuşi şi o interpretare grafică a surselor sale de inspiraţie tradiţionale, inscripţia ”ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală ”500 LEI”, stema României şi anul de emisiune ”2026”.
În acelaşi timp, aversul monedei din argint îl prezintă pe sculptorul Constantin Brâncuşi şi o interpretare grafică a surselor sale de inspiraţie tradiţionale, inscripţia ”ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală ”10 LEI”, stema României şi anul de emisiune ”2026”.
BNR precizează că aversul monedei din alamă pentru colecţionare îl prezintă pe sculptorul Constantin Brâncuşi şi o interpretare grafică a surselor sale de inspiraţie tradiţionale, inscripţia ”ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală ”50 BANI”, stema României, anul de emisiune ”2026” şi litera ”N” într-un cerc, ca semn distinctiv al piesei pentru colecţionare.
Aversul monedei din alamă pentru circulaţie îl prezintă pe sculptorul Constantin Brâncuşi şi o interpretare grafică a surselor sale de inspiraţie tradiţionale, inscripţia ”ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală ”50 BANI”, stema României şi anul de emisiune ”2026”.
”Reversul comun tuturor monedelor prezintă portretul sculptorului Constantin Brâncuşi, inscripţia circulară «CONSTANTIN BRANCUSI - 150 DE ANI DE LA NASTERE» şi anii între care a trăit acesta «1876-1957»”, se precizează în comunicat.
Oficialii BNR mai arată că monedele din aur, argint şi alamă pentru colecţionare sunt ambalate separat, în capsule de metacrilat transparent. Monedele din aur şi din argint sunt însoţite de broşuri de prezentare şi de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Monedele din alamă pentru circulaţie cu valoarea nominală de 50 de bani au aceleaşi caracteristici tehnice cu monedele aflate în circulaţie la cupiura de 50 de bani şi vor circula în paralel cu acestea.
Tirajele aprobate sunt de 200 de bucăţi pentru monedele din aur, 1.000 de bucăţi pentru monedele din argint, 10.000 de bucăţi pentru monedele din alamă pentru colecţionare şi 5.000.000 de bucăţi pentru monedele din alamă pentru circulaţie, potrivit datelor comunicate de BNR.
Cât priveşte preţul de vânzare, acesta este pentru moneda din aur este de 31.900,00 lei, inclusiv TVA şi certificatul de autenticitate, pentru moneda din argint preţul este de 1.000,00 lei, inclusiv TVA şi certificatul de autenticitate, iar pentru moneda din alamă pentru colecţionare este de 19,00 lei, inclusiv TVA.
”Monedele din aur, argint, alamă pentru colecţionare şi alamă pentru circulaţie, cu tema Constantin Brâncuşi – 150 de ani de la naştere, au putere circulatorie pe teritoriul României. Punerea în circulaţie a monedelor de circulaţie, cu tema Constantin Brâncuşi – 150 de ani de la naştere, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăţilor în numerar către instituţiile de credit/Trezoreria Statului”, se menţionează în document.
Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur, argint şi alamă pentru colecţionare, cu tema Constantin Brâncuşi – 150 de ani de la naştere, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
