Serialul "The Umbrella Academy", bazat pe un roman grafic al lui Gerard Way şi filmat în Canada, va fi lansat la nivel global, pe Netflix, din 15 februarie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din distribuţie fac parte: Ellen Page, Mary J. Blige, Cameron Britton, Tom Hopper, David Castañeda, Emmy Raver-Lampman, Robert Sheehan, Aidan Gallagher, Colm Feore, Adam Godley, John Magaro, Ashley Madekwe, Kate Walsh. 

În aceeaşi zi din anul 1989, patruzeci şi trei de copii sunt născuţi în mod inexplicabil de către femei fără nicio legătură între ele, care nu au prezentat semne de sarcină cu o zi înainte. Şapte dintre ei sunt adoptaţi de către un miliardar care creează "The Umbrella Academy" şi îşi pregăteşte "copiii" pentru a salva lumea. Acum, cei şase membri supravieţuitori se reunesc la aflarea morţii tatălui lor şi trebuie să lucreze împreună pentru a rezolva misterul din jurul morţii acestuia. Însă familia înstrăinată începe să se destrame datorită personalităţilor şi abilităţilor lor divergente, fără a menţiona ameninţarea iminentă a apocalipsei globale.

"The Umbrella Academy" se bazează pe seria de benzi desenate creată şi scrisă de Gerard Way, ilustrată de Gabriel Bá şi publicată de Dark Horse Comics.

Serialul este produs de Universal Cable Productions pentru Netflix iar Steve Blackman este producător executiv şi showrunner, alături de producătorii executivi Jeff F. King, Mike Richardson, Keith Goldberg, Gerard Way şi Gabriel Bá.

Producători executivi sunt Steve Blackman (Showrunner/EP), Jeff King (EP), Keith Goldberg (EP), Mike Richardson (EP), Gerard Way (Co-EP), Gabriel Bá (Co-EP). Serialul va avea 10 episoade de câte o oră. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.