Serialul "The Simpsons" a fost nominalizat la trei categorii ale premiilor Sindicatului Scenariştilor Americani (Writers Guild of America), urmat de producţiile "Bob’s Burgers", "The Crown", "Dead to Me", "The Marvelous Mrs. Maisel", "Pen15", "Russian Doll", "Succession", "Veep" şi "Watchmen", cu câte două nominalizări, potrivit Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"The Simpsons" (Fox), care a fost difuzat prima dată în 1989, a primit nominalizări pentru episoadele "Go Big or Go Homer", "Livin’ La Pura Vida" şi "Thanksgiving of Horror".

Bob's Burgers", produs de Fox, care a câştigat premiul WGA pentru cel mai bun serial animat în 2018, a primit anul acesta nominalizări pentru episoadele "Bed, Bob & Beyond" şi "The Gene Mile".

"The Marvelous Mrs. Maisel", produs de Amazon Prime Video, care a câştigat premiul WGA pentru cel mai bun serial de comedie la începutul acestui an, a primit nominalizări la categoriile "cel mai bun serial de comedie" şi pentru episodul "It's Comedy or Cabbage", cu un scenariu scris de Amy Sherman-Palladino.

Cel de-al şaptelea şi ultim sezon al serialului "Veep", care a câştigat de trei ori în trecut premiul WGA pentru cel mai bun serial de comedie, a fost nominalizat încă o dată la această categorie, dar şi pentru episodul său final, intitulat "Veep", scris de coordonatorul show-ului, David H. Mandel.

"Pen 15" (Hulu), o producţie a platformei online Hulu, şi "Russian Doll" au fost nominalizate fiecare la categoriile "cel mai bun serial de comedie" şi "cel mai bun serial nou". "Watchmen" (HBO) a primit nominalizări pentru categoriile "cel mai bun serial dramatic" şi "cel mai bun serial nou". 

Serialul "Game of Thrones", care a câştigat premiul Emmy pentru cel mai bun serial dramatic cu cel de-al optulea şi ultim sezon al său anul acesta, a fost ignorat de WGA.

La categoria "cel mai bun serial dramatic" au fost nominalizate: "The Crown", "The Handmaid's Tale", "Mindhunter", "Succession" şi "Watchmen".

"Cel mai bun serial de comedie" va fi ales dintre serialele "Barry", "The Marvelous Mrs. Maisel", "Pen 15", "Russian Doll" şi "Veep".

Cea de-a 72-a gală de decernare a premiilor WGA, bazate pe voturile exprimate de cei 15.000 de membri, va avea loc sub forma a două ceremonii organizate simultan la Los Angeles şi în New York, pe 1 februarie. Nominalizările WGA pentru producţii cinematografice vor fi anunţate pe 6 ianuarie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.