Matt Salinger, fiul scriitorului J.D. Salinger, a explicat pentru The Guardian că a lucrat după 2010 la texte lăsate moştenire de tatăl său, o veste bună pentru fani în anul centenarului naşterii autorului celebrei cărţi "De veghe în lanul de secară".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"El a scris timp de 50 de ani fără să publice nimic, aşa că este mult material. Acest lucru nu înseamnă rezistenţă sau faptul că ne protejăm: când va fi gata, atunci le vom împărtăşi", a spus Matt Salinger. 

Matt Salinger a declarat pentru The Guardian că tatăl său a lăsat o moştenire literară consecventă. 

J. D. Salinger a trăit izolat total până la moartea sa în 2010, nu a acordat niciun interviu, filtrând fiecare informaţie despre viaţa sa privată. Singurele informaţii care au apărut au fost, paradoxal, despre un proces pe care l-a intentat pentru a împiedica publicarea unei biografii neautorizate, scrisă de Ian Hamilton. 

În 2013, au apărut zvonuri privind publicarea a cinci texte inedite şi chiar un documentar. Matt Salinger a infirmat.

Producător şi actor, Matt Salinger este în special cunoscut pentru că l-a interpretat pe supereroul Căpitanul America în filmul cu acelaşi nume din 1990. Din 2011, el a făcut o pauză în cariera sa pentru a se consacra operei tatălui său. 

O expoziţie prevăzută pentru octombrie la Biblioteca publică din New York va prezenta manuscrise, fotografii, scrisori şi obiecte personale ale autorului.

Jerome David ”J.D.” Salinger s-a născut în 1 ianuarie 1919, în Manhattan, New York şi a murit în 27 ianuarie 2010, la Cornish, New Hampshire. Este cunoscut mai ales pentru romanul său ”De veghe în lanul de secară” (The Catcher in the Rye, 1951) şi firea solitară. Ultima sa lucrare publicată a fost scrisă în anul 1965, iar în 1980, autorul a acordat ultimul său interviu.

A început să scrie proză scurtă în timpul liceului, reuşind să publice câteva scrieri la începutul anilor 1940, înainte de a fi recrutat în al Doilea Război Mondial. În această perioadă a publicat şi două episoade din ceea ce avea să devină ”De veghe în lanul de secară”: ”Sunt nebun” şi ”Uşoară rebeliune în afara Madison-ului”.

A urmat Academia Militară Valley Forge din Pennsylvania, pe care se bazează descrierea şcolii Pencey Prep din romanul ”De veghe în lanul de secară”.

În 1948, J.D. Salinger a publicat în revista The New Yorker povestirea ”O zi perfectă pentru peştele-banană”, care s-a bucurat de aprecierea criticii. Salinger va continua să îşi publice scrierile în The New Yorker.

În 1951 apare romanul ”De veghe în lanul de secară”, care înregistrează un succes la public imediat. Relatarea alienării adolescentine şi a pierderii inocenţei pentru protagonistul Holden Caulfield i-a marcat pe cititori, în special pe cei tineri. Cartea continuă să fie citită de un public numeros şi să genereze controverse; în cursul unui an se vând aproximativ 250.000 de exemplare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.