Noul Cod al Conţinutului Audiovizual interzice apariţia personalităţilor publice în reclamele pentru jocurile de noroc şi publicitatea înşelătoare pentru suplimente şi dispozitive medicale. După trei ani de elaborare, Consiliul Naţional al Audiovizualului anunţă transmiterea către Monitorul Oficial a noului Cod de Reglementare a Conţinutului Audiovizual (Decizia nr. 573 din 25.06.2025).
Această decizie nu este doar un document tehnic, ci o expresie a angajamentului CNA de a garanta interesul public, de a proteja categoriile vulnerabile şi de a asigura un cadru echitabil şi predictibil pentru toţi furnizorii de servicii media, indiferent de canalul prin care aceştia operează - tradiţional sau digital.
Codul a fost adoptat în urma celei mai extinse consultări publice realizate în domeniul audiovizual în ultimii ani, în conformitate cu Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională. Au fost organizate dezbateri publice pe parcursul mai multor zile (27–29 mai 2025), la care au participat 75 de entităţi - instituţii publice, radiodifuzori, organizaţii civice şi experţi în reglementare, iar opiniile şi propunerile conforme cu legislaţia şi nevoile actuale ale pieţei au fost integrate în forma finală a Codului.
În şedinţa-maraton din 25 iunie 2025, desfăşurată pe parcursul a 11 ore, Consiliul a analizat articol cu articol, demonstrând o abordare detaliată, deschisă şi responsabilă.
Adoptarea noului Cod aduce schimbări structurale menite să protejeze copiii, să întărească pluralismul, să combată dezinformarea şi să reglementeze conţinutul online într-un mod similar cu cel al televiziunii şi radioului tradiţional. Printre cele mai importante prevederi se numără:
• Interzicerea apariţiei personalităţilor publice în reclamele pentru jocurile de noroc, pentru a reduce presiunea simbolică asupra tinerilor şi persoanelor vulnerabile.
• Interzicerea publicităţii înşelătoare pentru suplimente şi dispozitive medicale – în special cele promovate de farmacii.
• Stabilirea unor cerinţe clare privind autoreglementarea, dreptul la replică, accesibilitate şi protecţia demnităţii umane.
• Difuzarea mesajelor educative şi sociale în cadrul calupurilor publicitare, menite să încurajeze comportamente informate şi responsabile (ex. prevenirea violenţei, protejarea sănătăţii, combaterea dependenţelor).
• Obligaţii clare pentru accesibilizarea programelor pentru persoanele cu dizabilităţi – de la 10% în 2025 la minimum 35% până în 2028.
Mesaje de interes public
Noul Cod de Reglementare al Conţinutului Audiovizual introduce noi mesaje de interes public, concepute pentru a contribui la educaţia publicului, promovarea sănătăţii, siguranţei şi a valorilor democratice.
Cele 12 mesaje sunt:
1. „Şansele recuperării copilului cu autism cresc în primii trei ani de viaţă. Consultă medicul de familie pentru aplicarea screeningului în autism.”
Accentuează importanţa intervenţiei precoce în tulburările de spectru autist - o contribuţie esenţială la incluziune socială.
2. „Creşte-ţi copilul cu dragoste, fără violenţă ! Bătaia nu este o metodă de disciplinare.”
Un apel la educaţie pozitivă şi la respingerea violenţei în familie ca mijloc de „corectare” a copilului.
3. „Vaccinarea previne apariţia unor boli grave. Vaccinarea este esenţială pentru sănătatea copilului tău.”
Mesaj de sănătate publică menit să restabilească încrederea în medicina preventivă.
4. „Pentru susţinerea economiei locale, cumpăraţi în mod conştient produse şi servicii autohtone.”
Îndeamnă la consum responsabil şi sprijinirea producătorilor locali.
5. „Consumul de droguri şi jocurile de noroc dau dependenţă. Alege să nu îţi distrugi viaţa, cere ajutor!”
Mesaj dublu de prevenţie şi sprijin, cu adresabilitate directă către tineri şi familii.
6. „Suplimentele alimentare nu vindecă şi nu pot înlocui tratamentele prescrise de medic.”
Combatere a automedicaţiei şi a reclamelor înşelătoare care promit „vindecări miraculoase”.
7. „Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt garantate doar în democraţie şi sunt baza valorilor europene.”
Mesajul central al unei societăţi libere. Reaminteşte publicului că doar într-un stat democratic aceste drepturi sunt reale, protejate şi garantate.
8. „Comercializarea către minori a alcoolului, a ţigărilor şi a băuturilor energizante este interzisă prin lege!”
Protejarea sănătăţii copiilor şi adolescenţilor prin respectarea legislaţiei.
9. „Pentru a fi pregătiţi în situaţii de urgenţă, consultaţi site-ul www.fiipregatit.ro!”
Educaţie practică pentru reacţie rapidă şi eficientă în situaţii de criză.
10. „Fraudele online îţi ameninţă siguranţa financiară. Accesaţi site-ul www.dnsc.ro!”
Încurajează vigilenţa digitală şi informarea din surse oficiale.
11. „Mai multă mişcare, mai puţin stres ! Sportul îţi îmbunătăţeşte echilibrul fizic şi mental!”
Promovarea unui stil de viaţă activ ca soluţie pentru sănătate generală.
12. „Şi unei cărţi îi poţi da follow, like sau share. Intră în reţea: citeşte !”
Un mesaj creativ care conectează lectura cu limbajul digital, încurajând apropierea tinerilor de carte.
Impact şi aplicabilitate
Codul se aplică tuturor furnizorilor de servicii media audiovizuale, inclusiv celor din online (video-on-demand, platforme de partajare video), creând pentru prima dată un cadru unitar şi echitabil.
Intrarea în vigoare este stabilită la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, cu excepţia unor dispoziţii speciale (jocuri de noroc şi suplimente alimentare), pentru care a fost acordată o perioadă de tranziţie de 90 de zile.
Prin acest nou Cod, „CNA se aliniază practicilor europene şi valorilor democratice. Decizia reflectă nu doar transpunerea unei directive, ci şi o viziune pe termen lung : consolidarea unei autorităţi eficiente, predictibile şi independente, cu un grad ridicat de încredere publică. Este o dovadă a faptului că CNA îşi asumă rolul de garant real al echilibrului mediatic, capabil să se adapteze provocărilor epocii digitale şi să răspundă cu instrumente moderne şi relevante. Consiliul Naţional al Audiovizualului reafirmă angajamentul său pentru susţinerea unei pieţe media sustenabile, echilibrate şi conforme cu cele mai avansate standarde europene de reglementare. Prin adoptarea noului Cod de Reglementare al Conţinutului Audiovizual, CNA reconfirmă faptul că bunele practici europene reprezintă repere fundamentale în acţiunea sa de modernizare a cadrului audiovizual din România”, se arată în comunicatul CNA.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.