Filosoful Mihai Şora spune că i-a fost "raportat" contul de Facebook şi rememorează perioada comunismului, în care a fost urmărit şi turnat la Securitate, i-a fost ascultat telefonul şi citită corespondenţa. "28 noiembrie 2017: Cer negru deasupra României", îşi încheie Şora mesajul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un mesaj postat marţi dimineaţă pe Facebook, Mihai Şora spune că i-a fost "raportat" contul şi rememorează perioada comunistă, în care era urmărit de Securitate.

"Am fost „raportat“ (se pare că acesta este verbul corespunzător). În alte vremuri, sub alte stăpâniri, exista turnătoria: foarte lucrativă pentru unii şi, în orice caz, menită să ţină sub control orice fir de păr care ar fi avut apucături rebele, turnătoria devenise, la un moment dat, în anii ceauşismului târziu, un reflex condiţionat pentru mulţi oameni, – de la vecinul din bloc, şeful de birou ori colegul de serviciu, la amicul ocazional, prietenul „de nădejde“ sau – în chip dramatic (căci spulbera toate resorturile familiale) – la fiul care îşi turna tatăl, tatăl care îşi nenorocea copilul", rememorează Mihai Şora.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

El spune că ani de zile a fost urmărit, "măturat", turnat, a avut telefonul ascultat, corespondenţa citită şi tradusă. "Securitatea avea angajaţi care traduceau toate scrisorile în limba română, dacă se întâmpla să scrii în franceză, în germană, în engleză sau în alte limbi", explică el.

Mihai Şora mai spune, în acest context, că dosarele deschise pe numele său şi aflate în arhiva CNSAS sunt "multe, copleşitoare".

"Aşa am aflat, de pildă, că turnătoriile (al căror obiect sunt) încep din 1947, pe când, cercetător în Franţa, îl studiam pe Pascal. Aşa am aflat, de pildă, că niciodată Anei Pauker şi acoliţilor săi nu le-ar fi trecut prin minte să mă sechestreze în România, în anul 1948, când am revenit din Franţa într-o excursie, după zece ani de absenţă, să-mi văd părinţii, dacă nu ar fi existat o scrisoare-turnătoare semnată „un grup de români patrioţi“, expediată chiar de la Paris. Aşa am aflat (negru pe alb) despre „Angajamentul“ fiului meu, recrutat de Securitate pe când era minor: avea 14 ani. Şi tot aşa am aflat (şi retrăit) răul pe care Securitatea poate să-l facă unui copil, iar copilul poate să-l facă părinţilor săi. Prin urmare, dragii mei, am trecut prin multe, am văzut multe. Trebuia, de bună seamă, să trăiesc, să văd, să înţeleg şi noile tehnologii, începând cu feisbucul", mai afirmă Mihai Şora.

El mai spune că luni a trimis o copie a buletinului său "undeva, în eter", iar contul i-a fost deblocat.

"Este marţi, 28 noiembrie 2017: cer negru deasupra României", îşi încheie mesajul Mihai Şora, care a participat la protestele de duminică seară, la Alba Iulia.

Zeci de persoane au semnalat că Facebook le-a blocat conturile sau posibilitatea de a posta după ce au distribuit materiale despre protestele de duminică seară.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.