După prima zi a festivităţilor dedicate Jubileului de Platină al reginei Elizabeth II, strănepotul ei, Louis, este pe prima pagină a ziarelor din Marea Britanie de vineri. Expresiile lui faciale din timpul paradei militare de la Londra nu au trecut neobservate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vineri este a doua zi de festivităţi pentru cei 70 de ani de domnie ai reginei. Dar suverana a fost depăşită în popularitate de nepotul ei în unele ziare britanice. Dacă presa de peste Canal a adus în mare parte un omagiu reginei joi, mai multe ziare, precum Daily Mirror, au evidenţiat trăsăturile prinţului Louis în timpul apariţiei sale pe balconul Palatului Bukingham.

„Ce rachetă, stră-bunico!” a scris Daily Mirror pe prima pagină de vineri, o descriere a momentului în care micul prinţ i-a arătat reginei avionele.  

În timpul paradei militare de joi, el s-a sprijinit cu coatele de balustradă părând plictisit, şi-a acoperit urechile din cauza zgomotului atunci când a avut loc survolul avioanelor, a fost surprins cu gura larg deschisă făcând-o pe străbunică să zâmbească, apoi a devenit foarte serios, i-a salutat pe aviatori, fapt care i-a încântat pe fotografi.

 

Alegerea de a-l pune pe prinţul Louis alături de bunica sa a fost evidenţiată şi de Daily Mail, care a îndrăznit să titreze: „Nu am aclamat-o destul de asurzitor!”.

Ziarul a punctat de asemenea absenţa rreginei de la slujba pentru Jubileu, vineri, la Catedrala St. Paul, subliniind că ea „ne va lipsi”.

 

„Incredibil!” a titrat Daily Express, care a preferat să pună pe prima pagină o fotografie a mulţimii fericite şi cu regina surâzătoare. 

 

The Guardian a fost mult mai sobru, consacrând doar jumătate din prima pagină Jubileului reginei, subliniind absenţa ei de la slujba de vineri. 

Cotidianul britanic a evidenţiat şi cea de-a 100 zi de la debutul războiului din Ucraina, care, paradoxal, a „remodelat forma” Europei. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.