Focus Sat TV dă startul premierelor europene din noul an cu două poveşti diferite, în două sezoane ale seriei „Ai încredere în mine” („Trust me”, 2017 - 2019), difuzate din 3 ianuarie, luni şi joi, câte două episoade începând cu ora 21.30.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primul sezon de patru episoade o aduce în prim plan pe Cath Hardacre (interpretată de Jodie Whittaker, cunoscută publicului din rolul principal al serialului-cult produs de BBC, „Doctor Who”), o asistentă medicală idealistă, muncitoare, care visează la şanse cât mai bune în viaţă. Atunci când asistă la practici neprofesionale în spitalul unde lucrează, ea îşi exprimă îngrijorarea celor din management. Cu toate acestea, spre uimirea sa, pentru că a tras acele semnale de alarmă, ea îşi pierde slujba. Pentru a-şi întreţine fiica, fără speranţă şi ajutor, Cath este nevoită să ia măsuri drastice. Ea decide să îi fure identitatea celei mai bune prietene şi să înceapă o nouă viaţă în Edinburgh în calitate de Doctor Ally Sutton.

Nu îi este deloc uşor să joace rolul de medic şi în scurt timp se afundă până peste cap în probleme şi, în plus, se îndrăgosteşte de doctorul Andy Brenner (Emun Elliott). Cu meseria mult visată şi bărbatul perfect alături, Cath se identifică total în rolul ei de impostor. Însă, când vechea ei viaţă ameninţă să-i distrugă noua existenţă, Cath se trezeşte că trebuie să apeleze la metode din ce în ce mai disperate pentru a-şi acoperi minciunile. 

Sezonul 2, difuzat în continuarea primului începând din 10 ianuarie, urmăreşte în cele patru episoade povestea caporalului Jamie McCain (interpretat de Alfred Enoch, care a mai jucat în seria de filme „Harry Potter”, precum şi în serialul „Cum să scapi nepedepsit”), un supravieţuitor al unei ofensive militare care s-a încheiat dramatic. Recuperându-se după o leziune a coloanei vertebrale şi incapabil să meargă, Jamie se confruntă acum cu un nou inamic, atunci când colegii pacienţi din unitatea medicală unde a fost spitalizat mor pe neaşteptate în jurul lui. În timp ce Jamie caută frenetic adevărul, investigaţia sa face ca personalul clinic să se confrunte cu propriile coşmaruri tulburătoare. 

Scenariul acestui thriller dramă este semnat de Dan Sefton, cel care a realizat şi de scenariile producţiilor „Secretul celor cinci” („The Five”, 2016), „Delicious” (2018) şi „The Good Karma Hospital” (2017-2019).

Seria „Ai încredere în mine” a fost nominalizată la BAFTA Scotland Awards 2018 pentru „Cel mai bun serial TV”.

Focus Sat TV prezintă în exclusivitate seriale multipremiate şi producţii Canal+ Original.

Focus Sat TV este disponibil gratuit pentru toţi clienţii Focus Sat, fiind inclus în toate pachetele TV satelit Acces precum şi în aplicaţia Focus Sat cu pachetele TV online Play TV. Pentru iubitorii de seriale europene, aplicaţia Focus Sat este disponibilă timp de 7 zile gratuit. Poţi petrece vacanţa de iarnă urmărind de oriunde vrei, pe orice dispozitiv smart sezoane complete ale serialelor „Ai încredere în mine”, „Pro şi contra”,  „Paris Police 1900”, „Baron Noir”, „Pedagogul”, „ZeroZeroZero”, „Moscow Noir”, „Nox” sau „Secretul celor cinci” care sunt disponibile în biblioteca VOD.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.