ViacomCBS anunţă o schimbare istorică şi strategică începând cu 16 februarie. Compania media globală va deveni Paramount Global (denumită „Paramount”) şi va reuni sub acelaşi nume portofoliul său principal de companii de divertisment premium.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Paramount este o idee: o promisiune de a fi cel mai bun”, a spus Shari Redstone, preşedinte non-executiv al consiliului de administraţie al companiei. „Acea promisiune a fost întotdeauna obiectivul care ne-a inspirat să construim mai mult de un secol de excelenţă cinematografică, cu mărci şi companii care au definit şi redefinit divertismentul generaţie după generaţie. Am făcut progrese enorme şi nu am fost niciodată mai entuziasmat de viitorul acestei companii”. 

„Paramount este un vârf al bogatei istorii a companiei noastre, un pionier în Epoca de Aur a Hollywood-ului. Astăzi, când îmbrăţişăm din nou numele Paramount, devenim pionieri ai construcţiei unui viitor spectaculos”, declară Bob Bakish, preşedinte şi director executiv.

Acţiunile companiei se vor tranzacţiona la bursa Nasdaq sub numele de PARAA, PARA şi PARAP , începând să tranzacţioneze pe 17 februarie 2022, la 9:30 a.m. ET, se arată într-un comunicat transmis News.ro. 



Pe lângă schimbarea numelui, compania îşi doreşte să îşi alinieze planurile la succesul global de care se bucură  Paramount+, oferind utilizatorilor conţinut nou, oferte îmbunătăţite de produse şi expansiune internaţională continuă.

„Vedem o oportunitate globală uriaşă în streaming, o piaţă potenţială mult mai mare decât cea a televiziunii”, a continuat Bakish. „Suntem încântaţi de capacitatea noastră nu doar de a concura, ci şi de a prospera, creând valoare semnificativă atât pentru consumatori, cât şi pentru acţionari. Cum reuşim să atingem acest deziderat? Suntem activi în patru domenii cheie: conţinutul nostru divers, modelul de streaming, combinaţia de platforme şi acoperirea globală. Pe măsură ce ne uităm către viitor, dimensiunea oportunităţii pe care o vedem este egalată doar de ambiţia noastră de a fi parte din acest fenomen.”

Paramount+ a depăşit înainte de termen obiectivele companiei, fiind un adevărat motor ce a generat creşterea globală a streaming-ului ViacomCBS. Compania a furnizat peste 56 de milioane de abonaţi la nivel global de streaming şi o creştere de 84% a veniturilor din segmentul direct to consumer în 2021.

Ca urmare succesului platformei de streaming şi a investiţiilor incrementale, compania a crescut obiectivul global de abonaţi la streaming de la 65-75 de milioane de abonaţi la nivel global la peste 100 de milioane de abonaţi până la sfârşitul anului 2024. Compania îşi creşte, de asemenea, obiectivul de venituri DTC pentru 2024 de la 6 miliarde de dolari la 9 miliarde de dolari.

„În doar un an, Paramount+ a depăşit toate aşteptările”, a declarat Naveen Chopra, vicepreşedinte executiv, director financiar. „Motoarele noastre puternice de conţinut, marketing şi distribuţie au condus la o creştere explozivă, o dovadă suplimentară a capacităţii noastre de a genera o afacere de streaming sustenabilă, la scară largă, cu o abordare diferenţiată la nivel mondial.”

ViacomCBS va continua expansiunea globală a Paramount+ în 2022. Compania a anunţat miercuri că Paramount+ îşi va face debutul în Franţa ca pachet exclusiv cu CANAL+ Group, oferind abonaţilor acces imediat la Paramount+ prin intermediul celui mai mare furnizor din ţară. Paramount+ va fi disponibil şi pe piaţa franceză pe bază de abonament şi direct către consumator.

„Continuăm să valorificăm relevanţa noastră globală şi relaţiile de lungă durată pentru a extinde Paramount+ pe noi pieţe cu potenţial enorm, rapid şi economic”, a declarat Tom Ryan, preşedinte şi CEO Streaming.

Cu Paramount+ şi SkyShowtime, compania oferă servicii de streaming disponibile în peste 60 de pieţe din Marea Britanie, America Latină, Canada, Australia, Coreea de Sud, Caraibe şi toate pieţele majore din Europa până la sfârşitul acestui an. În 2023, compania merge către Asia, Africa şi Orientul Mijlociu, pentru a-şi creşte prezenţa în fiecare regiune a lumii.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.