Arheologii au acuzat compania Highways England că a făcut, în mod accidental, o gaură într-o vestigie de acum 6.000 de ani din apropiere de Stonehenge în timpul lucrărilor pregătitoare pentru un tunel, anunţă The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Săpăturile, care ar fi avut loc la Blick Mead, la aproape 2 kilometri de faimoasele pietre din Neolitic de la Stonehenge, i-au înfuriat pe arheologi care spun că inginerii au săpat o gaură adâncă de trei metri printr-o platformă artificială de pietriş şi oase de animale. 

Reprezentanţii Highways England au răspuns că nu cunosc să fi adus vreun prejudiciu straturilor areologice din sit din cauza lucrărilor şi se vor întâlni, joi, cu echipa de arheologi, condusă de David Jacques, cercetător principal la Universitatea Buckingham. 

Înainte de incident, arheologii erau îngrijoraţi cu privire la faptul că realizarea tunelului în apropierea sitului va provoca reducerea nivelului apei din sol, distrugând vestigiile conservate în acest mediu umed. Agenţia Autostrăzilor a fost de acord să monitorizeze nivelul apei ca parte din proiect. 

Platforma veche de 6.000 de ani, prin care a fost forată o gaură, a păstrat amprentele copitelor unui bour, animal preistoric gigant care au dispărut. "Credem că vânătorii considerau această zonă sacră chiar înainte de Stonehenge. Aceste animale uriaşe - de două ori mărimea unei vite normale - furnizau hrană pentru 300 de oameni, aşa că erau venerate", spune David Jacques. 

"Dacă proiectul tunelului continuă, masa de apă va scădea şi toate rămăşiţele organice vor fi distruse. Poate că aici sunt urme care ar putea fi considerate cele mai vechi semne tangibile ale vieţii la Stonehenge. Dacă rămăşiţele nu sunt păstrate, s-ar putea să nu înţelegem de ce Stonehenge a fost construit", a mai subliniat cercetătorul. 

Blick Mead face parte din patrimoniul mondial UNESCO alături de Stonehenge şi Avebury. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.