Platforma „Romania Unfolds”, iniţiată de Veolia România, lider global în transformarea ecologică, lansează cel de-al cincilea episod al primului mini-serial documentar despre sustenabilitate. Episodul îşi propune să exploreze cum inovaţia şi progresul tehnologic contribuie la dezvoltarea unei infrastructuri moderne şi durabile, facilitând tranziţia oraşelor către o industrializare incluzivă şi sustenabilă.
Prin prezentarea unor soluţii concrete pentru reducerea riscurilor seismice, eficienţa energetică a clădirilor şi mobilitatea electrică, „Romania Unfolds” promovează bunele practici ce susţin dezvoltarea infrastructurii durabile, demonstrând cum inovaţia poate construi un viitor mai sigur şi mai ecologic pentru comunităţile din România.
Cel de-al cincilea episod al mini-serialului documentar despre sustenabilitate, „Romania Unfolds”, susţinut de Veolia România, se concentrează pe infrastructura modernă ca element-cheie al unei industrializări durabile. Prin intermediul unor soluţii inovatoare, episodul evidenţiază impactul tehnologiilor avansate asupra dezvoltării economice şi îmbunătăţirii calităţii vieţii în oraşe.
Dedicat Obiectivului de Dezvoltare Durabilă (ODD) 9, acest episod aduce în prim-plan iniţiative care contribuie la reducerea riscurilor seismice, creşterea eficienţei energetice şi accelerarea tranziţiei către mobilitatea electrică, oferind exemple concrete de bune practici aplicate în România.
România se confruntă cu provocări semnificative în ceea ce priveşte infrastructura şi riscurile seismice. Bucureştiul, de exemplu, este capitala europeană cu cel mai mare risc seismic, cu peste
3.000 de imobile vulnerabile la cutremur. În acest context,
Re:Rise, prima companie din România dedicată reducerii impactului seismic, joacă un rol esenţial. Prin proiectul „DupăCutremur”, Re:Rise implementează soluţii inovatoare, precum Registrul Digital al Utilajelor şi sistemul Emergency Response Drone Mapping, pentru a reduce efectele unui eventual cutremur şi pentru a proteja locuitorii din zonele vulnerabile.
În paralel, sectorul construcţiilor din România este în plin proces de transformare, datorită soluţiilor sustenabile promovate de biroul de proiectare
Inginerie Creativă. Compania este specializată în dezvoltarea de case pasive, care reduc semnificativ consumul de energie pentru încălzire şi răcire, aceste clădiri fiind esenţiale pentru
diminuarea amprentei de carbon şi creşterea eficienţei energetice a infrastructurii din România. În Uniunea Europeană, clădirile pasive reprezintă deja un standard, cu 6.000 de astfel de construcţii, în timp ce în România sunt înregistrate doar 30. Prin soluţiile oferite de Inginerie Creativă, România se alătură iniţiativelor europene pentru un viitor mai verde şi mai eficient energetic.
În ceea ce priveşte infrastructura de transport, Cluj-Napoca este un exemplu de oraş ce se angajează activ în tranziţia către mobilitatea electrică. Primul oraş din România care a investit în autobuze electrice încă din 2018, Cluj-Napoca este acum pe cale să devină 100% nepoluant în sistemul de transport public până în 2030. Această schimbare este un pas important către o industrializare durabilă şi o infrastructură urbană integrată, contribuind la reducerea emisiilor de carbon şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor.
„La Veolia, ne concentrăm pe parteneriate strategice şi pe dezvoltarea şi promovarea unor proiecte inovatoare, care să răspundă nevoilor actuale ale oraşelor, de la eficienţa energetică la infrastructura urbană rezilientă. Astfel, contribuim activ la îmbunătăţirea infrastructurii urbane, creşterea calităţii vieţii pentru comunităţile din România şi reducerea impactului asupra ecosistemelor naturale.” – Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România.
Prin această iniţiativă, Veolia România promovează soluţii sustenabile, dar şi creează, totodată, un cadru concret pentru implementarea acestora în comunităţi.
DESPRE VEOLIA
Grupul Veolia îşi propune să fie compania de referinţă pentru transformarea ecologică. Cu o prezenţă pe 5 continente şi aproximativ 215.000 de angajaţi în întreaga lume, Grupul oferă soluţii utile şi practice pentru gestionarea apei, deşeurilor şi energiei, care contribuie la o schimbare radicală a contextului actual. Prin intermediul celor trei divizii complementare, Veolia sprijină dezvoltarea accesului la resurse, precum şi conservarea şi refacerea acestora. În 2024, Grupul Veolia a furnizat apă potabilă pentru 111 de milioane de persoane şi servicii de canalizare pentru 98 milioane de persoane, a produs 42 de milioane de megawaţi/oră de energie şi a tratat 65 de milioane de tone de deşeuri. Veolia Environnement (Paris Euronext: VIE) a obţinut venituri consolidate de 44,7 miliarde de euro în 2024 - www.veolia.ro

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.