Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că Guvernul a aprobat, vineri, cadrul normativ pentru extinderea accesului gratuit la vaccinarea anti-HPV pentru tineri, inclusiv băieţi, cu vârste între 11 şi 26 de ani. Totodată, au fost aprobate patru categorii de norme pentru controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale
”Astăzi, Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătăţii, o serie de modificări legislative importante, care vor sprijini pacienţii şi personalul medical, consolidând reforma sistemului de sănătate din România. Una dintre cele mai semnificative măsuri este realizarea cadrului normativ pentru extinderea accesului gratuit la vaccinarea anti-HPV pentru tineri, inclusiv băieţi, cu vârste între 11 şi 26 de ani. Vaccinul va fi decontat prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), facilitând accesul rapid şi eficient la acest tratament esenţial. Mulţumesc colegilor din Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor pentru modificarea legislativă care a permis extinderea şi creşterea accesului la vaccinare anti-HPV”, a arătat Alexandru Rogobete, vineri, într-o postare pe Facebook.
El a adăugat că s-au aprobat patru categorii de norme pentru controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale, măsuri fundamentale pentru protecţia pacienţilor şi a personalului sanitar:
1. Normele de organizare a activităţilor de prevenire şi limitare a infecţiilor în unităţile sanitare.
2. Metodologia de raportare a infecţiilor asociate asistenţei medicale.
3. Atribuţiile privind accidentele de expunere la produse biologice pentru personalul sanitar.
4. Metodologiile pentru supravegherea infecţiilor şi gestionarea accidentelor de expunere la produse biologice.
”Aceste măsuri sunt esenţiale pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor de sănătate şi pentru protejarea atât a pacienţilor, cât şi a personalului medical. Prin aceste modificări, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României fac paşi importanţi spre un sistem sanitar mai sigur, mai accesibil şi mai eficient pentru toţi cetăţenii”, a susţinut Rogobete.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.