Preşedintele Nicuşor Dan comite deja nişte erori foarte grave, care nu pun în pericol doar mandatul său, dar şi parcursul european al României, avertizează activistul Valeriu Nicolae, expert în comunicare. Izolarea lui Nicuşor Dan la Cotroceni, întârzierea în a-şi alege o echipă de colaboratori, incapacitatea de a deveni inspiraţional pentru români, blocajul în care a intrat cu serviciile secrete îl duc pe preşedinte într-o fundătură, estimează el într-un interviu pentru News.ro.
Valeriu Nicolae se ocupă de copiii defavorizaţi prin proiectul „Casa Bună“, pe care-l finanţează, şi în acelaşi timp are o firmă prin care oferă cursuri de comunicare şi diplomaţie pentru instituţii financiare, diverse organizaţii şi chiar ministere ale unor ţări din Europa. În perioada 2012-2015 a fost directorul regional al World Vision, cel mai mare ONG care lucrează cu refugiaţi.
După ce l-a susţinut activ pe Nicuşor Dan în campania electorală, Valeriu Nicolae atrage acum atenţia că acesta comite nişte greşeli atât de mari, încât îşi diminuează inclusiv şansele de a termina actualul mandat la Cotroceni, nu doar pe cele de a fi reales în 2029. Tendinţa lui Nicuşor Dan de a împăca pe toată lumea, când e evident că acest lucru nu se poate face, duce la eşecuri. Preşedintele nu trebuie să-şi facă iluzii, PSD îl va suspenda din funcţie în prima clipă în care va simţi că poate face asta fără să-şi diminueze şansele electorale. În acelaşi timp, felul în care şeful statului evită să abordeze problema şefilor de servicii secrete vulnerabilizează grav statul român, pentru că perpetuează debandada şi împiedică o capacitate de reacţie adecvată la agresiunea hibridă rusească, mai adaugă activistul.
Prezentăm integral interviul acordat de Valeriu Nicolae pentru News.ro:
„Dacă preşedintele a decis că va avea un singur mandat, asta e cea mai bună strategie pe care o poate avea! Şi s-ar putea ca mandatul ăla să nu fie unul întreg! Mă îndoiesc că PSD-ul o să stea la cutie prea mult“
Matei Udrea: Bună ziua, domnule Valeriu Nicolae, şi vă mulţumesc că v-aţi făcut timp să-mi acordaţi acest interviu. Aş începe cu o întrebare care vizează un eveniment petrecut acum câteva zile. La ce v-aţi gândit când aţi văzut declaraţiile Elenei Costache, şefa CSM, care spunea că o pensie de 11.000 lei este inuman de mică pentru magistraţi?
Valeriu Nicolae: M-am gândit că facem un episod cu domnia sa! Acesta a fost primul gând. (râde) Bine, dar ea a calculat prost! Ea a calculat cam cât ar fi pensia pentru un judecător care are salariu de 15.000 de lei. Ce a uitat doamna să spună e că venitul lunar al domniei sale în 2023 – fiindcă ultima declaraţie de avere e din 2024 – a fost de peste 14.700 de euro! Deci, o chestie din asta... Nivelul ăla de ipocrizie mi se pare cumplit! Şi mai era şi cu: Băi, stai, că săracii judecători sunt discriminaţi, e o nenorocire, e jale, au tot felul de restricţii... Doamna a uitat să spună că au şi o grămadă de avantaje. De exemplu, ei au dreptul să li se plătească chiria. În ciuda faptului că judecătorii de la ICCJ şi de la CSM au în medie venituri de peste 5.000 euro pe lună – venituri, ca să fim clari, nu salariu, şi o să vă explic de ce venituri – mai au dreptul şi la chirie, au dreptul la locuinţe de serviciu. Iar locuinţele de serviciu le pot cumpăra după 10 ani la nişte preţuri foarte mici. Au dreptul la călătorii pe degeaba, adică au dreptul la… nu mai ţin minte… şase călătorii pe an. Să li se plătească tot, inclusiv avionul. Au dreptul la benzină, 7,5 litri la suta de kilometri. Ei, de drepturile astea bineînţeles că nu vorbeşte nimic. Şi apoi, spunea că nu mai pot să facă nimic altceva. Păi, tocmai, dacă te uiţi la declaraţia doamnei de la CSM, o să vedeţi că mai poate să facă şi altceva! Pot să fie implicaţi în proiecte ale CSM-ului, de unde iau bani. Pot să predea, de unde iarăşi iau bani! Şi exemplul cel mai bun e Tudorel Toader, care în timp ce era judecător câştiga peste 100.000 de euro pe an din predat! Treaba asta e şocantă!
Matei Udrea: Înţeleg, aşadar, că nu v-a impresionat, n-aţi empatizat cu şefa CSM?
Valeriu Nicolae: Da, da, sunt un nenorocit… M-am gândit un pic: Băi, biata femeie, probabil trebuie să-şi ia caviar din ăla mai prost, nu poate să-şi ia caviar din ăla rusesc, cel mai bun. O să se reducă la creveţi, la homari... Am plâns un pic după ce am ascultat-o. Am zis, băi, e mare jale! M-am gândit să facem un fundraising (colectare de fonduri pentru o cauză – n. red.), ceva, pentru domnia sa, s-o ajutăm. Măi, poate moare femeia de foame şi trebuie să punem mână de la mână, că nu se ştie. La 14.700 euro, cât caviar poţi să-ţi iei? Doamne-fereşte!
„Din păcate, elitele judecătorilor sunt problema cea mai mare! Fiindcă elitele judecătorilor, o bună parte dintre ei, au fost promovaţi nu pe merit, ci politic. Şi ei sunt de o nesimţire cumplită. În 2024, media veniturilor celor 105 judecători de la ICCJ este de peste 100.000 de euro“
Matei Udrea: Cum credeţi că s-a ajuns la această uriaşă prăpastie de percepţie a realităţii între membrii breslei magistraţilor, pe de o parte, şi restul poporului român? Că, de fapt, vorbim de cel mult câteva mii de persoane aici. Ei nu sunt o pondere semnificativă în rândul populaţiei, dar...
Valeriu Nicolae: Hai să fim clari. Sunt judecători care muncesc pe salarii normale şi care muncesc foarte mult şi fac o treabă foarte bună. Din păcate, elitele judecătorilor sunt problema cea mai mare! Fiindcă elitele judecătorilor, o bună parte dintre ei, au fost promovaţi cum toţi ştim că au fost promovaţi, adică nu pe merit, ci politic şi aşa mai departe. Şi ei sunt de o nesimţire cumplită. Repet, o bună parte dintre elite, ceea ce nu înseamnă majoritatea judecătorilor. Problema mare e că restul au fost pe burtă! Deci restul, în loc să vorbească, să spună: ce se întâmplă e o nesimţire, nu e normal ca judecătorii să dea statul în judecată, pe urmă să judece că au fost discriminaţi şi nu li s-a dat ceea ce ar fi trebuit să li se dea, adică n-au primit acelaşi sporuri ca alţii, ei, acolo e problema foarte mare! Şi o problemă iarăşi foarte mare avem… Am stat şi m-am uitat prin toate declaraţiile de avere de la ICCJ, o să avem şi episoade despre asta. Conform declaraţiilor de avere din 2024, media veniturilor celor peste 105 judecători este de peste 100.000 euro pe an! Deci, asta e media!
Matei Udrea: Da, uriaş! Şi atunci, dacă ar fi să intrăm în logica acestor oameni, dumneavoastră de la ce salariu în sus consideraţi că poate începe integritatea magistraţilor?
Valeriu Nicolae: Hahaha! Păi, asta e altă chestie... Tocmai, că doamna a şi vorbit în interviu de etică şi morală. Ar trebui să înceapă să citească filosofie serioasă! Cred că în ultimul timp a citit cartea domnului Nuţu Cămătaru, că altfel nu-mi imaginez. Pentru că dacă ar fi citit Aristotel, Rawls, Amartya Sen, ar fi văzut că integritatea n-ai cum să o legi de bani! Fiindcă nu există o legătură între bani şi integritate. Deci, tu trebuie să fii integru natural. E ca şi cum ar zice doctorul care o să-l opereze pe Elon Musk… Ce o să gândească? Elon Musk are aproape de un trillion de dolari. Şi-l întrebă: „Eloane, cât crezi că merită piciorul tău?“. Deci, e o chestie absolut ridicolă şi demonstrează o lipsă de cultură îngrozitoare a doamnei judecător. Ar trebui să mai pună mâna pe o carte, să mai şi citească. Şi, din nou, cartea aia să nu fie cartea lui Nuţu Cămătaru! Să citească nişte chestii de filozofie pe bune despre etică şi morală. Sunt o grămadă de cărţi pe partea asta şi în niciuna n-o să găsiţi că etica morală ar trebui să depindă de cât eşti plătit. Şi, da, sigur că ar trebui ca salariile unor judecători să fie nişte salarii bune. Dar maximul la Curtea Constituţională, unde sunt cei mai cei judecători… Dar, iarăşi, aici trebuie să avem o discuţie. Dacă vă uitaţi la Curtea Constituţională, vă apucă durerea de cap! Domnul Licu este judecător la Curtea Constituţională a României! Domnul Licu cel cu plagiatul, cel cu toate scandalurile alea cu Sorin Blejnar şi cu super-generali foşti securişti, masonerie, o grămadă de probleme! El este judecător la Curtea Constituţională! Şi mai sunt alţii ca el puşi acolo de PSD. Şi hai să fim serioşi, niciunul nu cred că suntem îndeajuns de nebuni încât să credem că PSD-ul, PSD-ul lui Ciolacu, lui Dragnea, a pus oameni cinstiţi la Curtea Constituţională! Sper că nu suntem chiar atât de inocenţi! Au pus acolo oamenii de care au avut ei nevoie. Dar nivelul maxim de salarizare ar trebui să fie salariul preşedintelui ţării. În momentul de faţă, îl dau exemplu din nou pe Tudorel Toader, acesta are o pensie care depăşeşte de şase ori salariul preşedintelui! Deci, doar pensia lui Tudorel Toader, atenţie, depăşeşte de şase ori salariul preşedintelui ţării!
Matei Udrea: Am urmărit ultimul dumneavoastră video. A fost o emisiune critică la adresa lui Nicuşor Dan din care destui au înţeles că vă autopropuneţi consilier la Cotroceni.
Valeriu Nicolae: Da… (începe să râdă) Bine, asta e partea… Na, când n-ai ce să spui, găseşti un motiv din ăsta stupid. Eu am tot repetat, de vreo 4 ani încoace, că n-am niciun gând de demnitate publică. Şi am explicat şi de ce, că am fost odată în demnitate publică şi nu mi-a plăcut deloc. În plus, mi-am donat toţi banii pe care i-am câştigat atunci, că tot felul de nesimţiţi îmi reproşau că am trăit din banii lor! Am explicat, nu mai vreau demnităţi publice niciodată şi n-am niciun fel de interes. Câştig mult, mult, mult mai bine decât aş putea să câştig fiind demnitar la Cotroceni. Iar lucrul ăsta îmi permite să fac o grămadă de chestii bune cu copiii de care noi ne îngrijim şi n-am niciun motiv să schimb asta. Plus că, na, ar trebui să renunţ la training-urile mele pe comunicare, care… Din nou: iubesc să fac lucrul ăsta, ar trebui să renunţ la consultanţele mele. N-am niciun fel de gând să fac lucrul ăsta. Dar mi se pare haios că lumea crede că m-aş duce pentru un salariu, probabil, de minimum cinci-şase ori mai mic decât aş putea eu să fac lejer, fără să mă chinui în fiecare zi să mă duc la muncă la Cotroceni. Dar, în sfârşit… Oamenii sunt cum sunt. Adică spune mult despre cum eşti tu! Dacă tu scrii pentru că ăsta e scopul, scrii ca să atragi atenţia să te angajeze cineva, atunci crezi că toată lumea face acelaşi lucru!
„Ar fi trebuit ca preşedintele să fie în zona calamitată încă din prima zi, să spună că şi-ar dori foarte tare ca cei care l-au susţinut, dar şi ceilalţi, să vină să ajute, pentru că e nevoie mare de ajutor. Dar, pentru asta, ar fi avut nevoie de o echipă foarte bună la Cotroceni. Din păcate, echipa domnului preşedinte nu include pe nimeni care să aibă, cât de cât, experienţă cu lumea de rând“
Matei Udrea: Totuşi, aţi spus acolo nişte lucruri interesante şi, la un moment dat, aţi făcut nişte constatări. Spuneaţi că, deocamdată, Nicuşor Dan e departe de ce a promis în campania electorală şi de ce ar trebui să fie ca preşedinte. Concret, cum ar trebui să fie Nicuşor Dan ca preşedinte?
Valeriu Nicolae: Păi, dacă nu vrem ca următoarele alegeri să fie câştigate de nebuni mesianici de tip Georgescu, de mitomani oportunişti de tip Simion, atunci domnul preşedinte trebuie să devină rapid mult mai inspiraţional decât este acum. Fiindcă acum pare că nu are nicio treabă cu noi, pare că mai mult are treabă să se ducă în vizite în străinătate. Nu spun, sigur că vizitele alea în străinătate sunt importante. Dar puţină lume din România înţelege importanţa lor. Şi lumea aia n-o să fie îndeajuns încât să-l voteze pe domnul Nicuşor înapoi la Cotroceni. De inabilitatea domnului preşedinte de a comunica, de a inspira în orice fel, o să se folosească atât propaganda rusă, cât şi cei de tip Georgescu. Şi asta e foarte trist! Fiindcă, din nou, Nicuşor Dan incontestabil este un preşedinte cinstit, e un om foarte deştept, dar cu abilităţi foarte reduse de a comunica şi asta trebuie să o îmbunătăţească rapid! Fiindcă preşedintele nostru nu trebuie să rezolve probleme date la Olimpiada Internaţională de Matematică, ci trebuie să inspire inclusiv oamenii din rural. Ideea că preşedintele ne dă extemporal la politici europene sau la politici economice nu e cea mai bună. Preşedintele ar trebui să ne inspire să facem lucruri care să contribuie la societatea asta, să facă societatea asta mai bună.
Matei Udrea: Consideraţi o greşeală faptul că Nicuşor Dan nu s-a dus în zona calamitată?
Valeriu Nicolae: Foarte mare greşeală, da! Ar fi trebuit să fie acolo încă din prima zi! Şi ar fi trebuit să spună foarte clar că nu este acolo pentru populism, ci este acolo pentru a încuraja oamenii să ajute! Fiindcă ăsta e rolul preşedintelui. Preşedintele are rolul de a aduce oamenii împreună. Şi, el fiind acolo, să spună că şi-ar dori foarte tare ca cei care l-au susţinut în campania electorală, dar şi ceilalţi, să vină să ajute, pentru că e nevoie mare de ajutor. Să ne dea exemplu cum am putea ajuta. Dar, pentru a face acest lucru, ar fi avut nevoie de o echipă foarte bună la Cotroceni. Din păcate, echipa domnului preşedinte la Cotroceni nu include pe nimeni care să aibă, cât de cât, nici pe departe experienţă cu lumea de rând, adică experienţă în rural, experienţă să vorbească cu oameni, nu din elitele intelectuale ale României. Şi este o idee proastă să nu aduci în echipa ta persoane capabile să inspire şi oamenii ăştia care nu sunt foarte impresionaţi de geniul matematic al preşedintelui.
Matei Udrea: Pe de altă parte, pare că propaganda rusă are nişte oameni dedicaţi care urmăresc toate erorile de comunicare făcute la vârful statului român. Şi acolo unde apare un loc gol, imediat e umplut de alţii care vin să-l speculeze.
Valeriu Nicolae: Absolut! Exact! Păi, asta s-a şi întâmplat imediat! Dar, din nou, e o decizie a preşedintelui! Dacă preşedintele a decis că va avea un singur mandat, asta e cea mai bună strategie pe care o poate avea să se sigure că are un singur mandat! Şi s-ar putea ca mandatul ăla să nu fie unul întreg! Mă îndoiesc că PSD-ul o să stea la cutie prea mult. Şi dacă PSD-ului nu-i va fi teamă că o suspendare a preşedintelui va duce la o creştere a suportului pentru preşedinte şi o scădere dramatică a suportului pe care îl are PSD-ul, în mod sigur PSD-ul nu va ezita să-l suspende!
„E o debandadă la nivelul serviciilor! Vă reamintesc că noi habar nu avem cine se va duce la SRI. Domnul Nicuşor mi-a spus: am echipă, am nu ştiu ce… Băi, unde e? Că nu ştim! Şi, de fiecare dată când întrebi, răspunde aberant că «am nevoie de analiză». Asta creşte instabilitatea! Şi pare că preşedintele nu are nicio idee: cine o să fie, cum înlocuim, cum profesionalizăm serviciile, cum asigurăm un control ca lumea al Parlamentului asupra serviciilor?“
Matei Udrea: Domnule Valeriu Nicolae, am observat o chestiune interesantă. Statul român dă impresia că a intrat iar în pasivitatea aceea de până la 24 noiembrie anul trecut. Propaganda rusească face ravagii şi reacţiile sunt foarte slabe, vag instituţionale. Mai apare câte un purtător de cuvânt al Jandarmeriei sau al Ministerului Apărării să mai dezmintă câte ceva, dar cam atât. E o lipsă totală de iniţiativă. De ce credeţi că e această recădere în apatie?
Valeriu Nicolae: Păi, în primul rând că e o debandadă la nivelul serviciilor! Domnul Nicuşor Dan a vorbit foarte bine şi merită felicitat pentru că a atras atenţia despre debandada la nivelul magistraturii. Dar e acelaşi lucru şi la nivelul serviciilor! Vă reamintesc că noi habar nu avem cine se va duce la SRI. Nu avem nici măcar o discuţie despre posibili oameni care să se ducă acolo. E, parcă, secretul cel mai mare din lume! Domnul Nicuşor mi-a spus: ”Băi, am echipă, am nu ştiu ce…” Băi, unde e? Că nu ştim! Şi, de fiecare dată când întrebi, răspunde aberant că „am nevoie de analiză“ şi „o să vă zic eu când o să vă zic“. Băi, cum? Asta creşte instabilitatea! În plus, să nu uităm că Serviciul de Informaţii Externe e condus de o catastrofă, de domnul Vlase! Eu am făcut două episoade despre domnul Vlase. Domnul Vlase nu are cum să-şi justifice averea. Domnul Vlase, ăla care îi căra geanta lui Hrebenciuc, acel domn Vlase care a fost în jurul unor mega-mega-mafioţi, care nu ne-a justificat de niciun fel cum a ajuns să se ducă cu avionul privat în Azerbaidjan, ei bine, ăla conduce Serviciul de Informaţii Externe! Şi pare că preşedintele nu are nicio idee: cine o să fie, cum înlocuim, cum profesionalizăm serviciile, cum ne asigurăm că există un control ca lumea al Parlamentului asupra serviciilor? Adică controlul ăla, practic, nu a existat! Toţi ştim că oamenii care erau în comisiile de supraveghere ale serviciilor erau oameni care duhneau fie a corupţie, fie a servicii! Deci, e de noaptea minţii! Şi asta e în atribuţia preşedintelui, nu să ne promită că nu va scădea TVA-ul! Ei, despre asta nu vorbim! Primim răspunsul la întrebarea cu domnul Pahonţu (şeful SPP – n. red.), omul care a stat cel mai mult la conducerea unui serviciu secret. Răspunsul e aberant! Adică, în primul rând, nici nu răspunde. Îl întreabă jurnalistul – şi îl întreabă un jurnalist prietenos domnului Nicuşor Dan – „Când îl schimbi pe Pahonţu?“. Şi el răspunde că „o să văd când schimb la SRI“. Deci, nici măcar nu răspunde. Şi apoi un alt jurnalist îl întreabă: „Credeţi că e normal să fie cumulul ăsta de pensie şi salariu la stat?“. Şi, din nou, dă exemplul domnului Pahonţu, care face peste 10.000 euro pe lună cumulând pensia cu salariul. Şi, din nou, domnul Nicuşor Dan se face că n-a auzit, că nu e de acolo, el a fost în străinătate, nu ştie despre ce e vorba! E penibil!
Matei Udrea: Credeţi că îl au la mână cu ceva unii din servicii sau...
Valeriu Nicolae: Nu! Doamne-fereşte, din nou! Nicuşor Dan e un tip cinstit care, în mod clar, nu…
Matei Udrea: Atunci e incompetenţă?
Valeriu Nicolae: Nu e nici incompetenţă. E o lipsă de curaj pe care el a manifestat-o de foarte multe ori! Ce face el? Vrea să împace şi capra, şi varza, şi lupul în condiţiile în care asta nu se poate face! Iar faptul că vrea să împace pe toată lumea duce la blocarea deciziilor. Să fim serioşi: şi când a fost primar a avut aceeaşi problemă! Deci, nu e o chestie extraordinară în vreun fel! Ăsta e tipicul lui Nicuşor Dan. Dar toţi care l-am susţinut am sperat că omul îşi va aduce o echipă în jurul lui care să poată să-l ajute. Ei, din păcate, până în acest moment, Nicuşor Dan a adus un singur om! Sunt zeci de posturi foarte, foarte importante la Cotroceni care nu sunt ocupate. Şi domnul preşedinte ne-a răspuns că va mai trece un minim de o lună-două, timp în care va face încă analiză! Deci, el este în campanie din ianuarie! În ianuarie am întrebat: „Băi, are echipă?“. Şi mi s-a spus: „Sigur că are echipă!“. Iată, nici după nouă luni, probabil, n-o să ştim care e echipa lui Nicuşor Dan. Deci, nouă luni! E grav şi trimite un semnal foarte prost: că e pustiu în jurul preşedintelui.
Matei Udrea: Spunea cineva, destul de plastic, că pare venit singur cu troleibuzul la Cotroceni.
Valeriu Nicolae: Nu numai asta, dar pare că şi timpul la Cotroceni şi-l petrece tot singur, rezolvând ecuaţii pe pereţi!
„Din guvern, Dragoş Pâslaru a făcut câteva chestii foarte bune, la care eu nu m-am aşteptat. A reuşit să negocieze bine cu Comisia Europeană, să avem banii ăia în plus pentru autostrada Moldovei, pentru spitale“
Matei Udrea: Ultima întrebare. Care vi se pare, până acum, cel mai bun ministru din guvern?
Valeriu Nicolae: Cel mai bun ministru din guvern? Dragoş Pâslaru a făcut câteva chestii foarte bune, la care eu nu m-am aşteptat. A reuşit să negocieze bine cu Comisia Europeană, să avem banii ăia în plus pentru autostrada Moldovei, pentru spitale. Deci asta a fost o chestie foarte bună! Dar aici trebuie recunoscut şi aportul preşedintelui! Fiindcă preşedintele a vorbit des la Bruxelles, a avut discuţii cu liderii europeni. Deci e un merit, cred eu, comun.
Matei Udrea: Aşadar, a mai făcut ceva şi Nicuşor Dan, în afară de ecuaţii…
Valeriu Nicolae: Da, da! Treaba e că pe partea asta, de slăvire a lui Nicuşor Dan, sunt îndeajuns de mulţi oameni plătiţi să o facă. Scopul meu şi, cred, scopul oamenilor care l-au votat şi îl critică e acelaşi: avem nevoie de un preşedinte cât mai bun! Pupându-l în dos n-o să-l facem mai bun. Arătându-i unde greşeşte, asta ar trebui să-l ajute şi ar trebui… Na! Ăsta e scopul, să ajuţi preşedintele, nu să-i dai în cap.
Matei Udrea: Chiar ultima întrebare. Acum, dacă v-am întrebat care vi s-a părut cel mai bun ministru din guvern, trebuie să vă întreb şi care vi s-a părut cel mai slab de până acum.
Valeriu Nicolae: Aoleu, păi putem face lista pesediştilor din guvern şi ne apucă durerea de cap! Deci, domnul Barbu! Gândiţi-vă că domnul Barbu, care e… Pfai de capul meu, e o ruşine naţională că domnul Barbu e ministrul Agriculturii! E îngrozitor numai când mă gândesc că un om ca ăla – care şi el are nişte probleme foarte grave în declaraţiile de avere, că dacă le iei din spate, n-are cum să justifice averea – care a fost foarte aproape, tot timpul, de baronii Stăneştilor, care mergea cu ceas la mână şi maşină pe care nu avea cum să şi le permită, ei bine, ăla continuă să fie ministrul Agriculturii în ciuda faptului că măsurile luate de el au fost dezastruoase. Să nu mai vorbim de ministrul ăla de la Neamţ (Ciprian Şerban, ministrul Transporturilor – n. red.), care şi el e o catastrofă! Un tip care a terminat liceul în 6 ani, vai de mama lui, care a dat mită dovedită, fără nicio discuţie, mulţi ani la rând, care a tras ţepe prin Neamţ de îl ştie toată lumea, ăla e încă în guvern! E de noaptea minţii! Am zis să-i luăm la rând: ministrul Justiţiei (Radu Marinescu – n. red.), care e omul doamnei Olguţa Vasilescu! Cum să pui, în condiţiile în care justiţia e în piuneze, un asemenea om acolo? E absolut jenant!
Matei Udrea: Vă mulţumesc pentru timpul acordat!
Valeriu Nicolae: La revedere!

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.