În perioada iulie – septembrie 2020, Agenţia Naţională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 4.871 proceduri de achiziţie publică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dintre aceste proceduri, aproximativ 19% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conţin 23.301 de contracte subsecvente (loturi).

Mai mult decât atât, în aceeaşi perioadă a fost emis un avertisment de integritate în valoare totală de 16.000 lei (aprox. 3.300 euro).

În analiza PREVENT au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 1.328 autorităţi contractante, 7.603 de operatori economici şi 125.459 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor.

Rezultate în trimestrul II 2020

În perioada aprilie – iunie 2020, Agenţia Naţională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 4.416 proceduri de achiziţie publică.

Dintre aceste proceduri, aproximativ 19% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conţin 17.868 de contracte subsecvente (loturi).

În perioada aprilie – iunie 2020 nu au fost emise avertismente de integritate în ceea ce priveşte posibile încălcări ale legislaţiei privind conflictul de interese în achiziţii publice.

În analiza PREVENT au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 1.245 autorităţi contractante, 7.314 de operatori economici şi 120.994 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor.

Rezultate în perioada 20 iunie 2017 – 30 septembrie 2020

Prin intermediul sistemului PREVENT, Agenţia Naţională de Integritate a emis, în perioada 20 iunie 2017 – 30 septembrie 2020, 124 avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese în proceduri de achiziţie publică în valoare totală de peste 1,32 miliarde lei (peste 270 milioane euro).

Potenţialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziţie publică derulate de autorităţi contractante reprezentând ministere, instituţii publice de la nivel central şi local, unităţi administrativ-teritoriale, regii autonome, precum şi companii/societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar.

Dintre acestea, în aproximativ 98% din cazuri, conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar în două cazuri, ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. Într-un caz pentru care s-a emis avertisment de integritate, Agenţia Naţională de Integritate va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situaţia în care nu va fi înlăturată cauza conflictului de interese.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 184/2016: „Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare.

În perioada de referinţă, sistemul PREVENT a analizat, cu scopul de a detecta potenţiale conflicte de interese, 57.010 proceduri de achiziţie publică. Dintre acestea, aproximativ 15% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conţin un număr total de 255.538 contracte subsecvente (loturi).

De asemenea, în 60 de situaţii, ANI a notificat Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziţie publică, rezultate în urma activităţii de analiză a PREVENT.

Ce este şi cum funcţionează sistemul PREVENT

Sistemul PREVENT a fost lansat la sfârşitul lunii iunie 2017 cu scopul de a preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri.

Concret, acest mecanism de prevenţie presupune analizarea datelor şi a informaţiilor introduse în Formularul de integritate de către persoana responsabilă din cadrul autorităţii contractante prin interconectarea sistemului PREVENT cu baze de date relevante (Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - ONRC, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – DEPABD).

Elementul de noutate al sistemului PREVENT este dat de faptul că acesta poate identifica, în mod automat, prezumtivele relaţii ce pot exista între persoane din autoritatea contractantă şi persoane din cadrul operatorilor economici ce au calitatea de ofertanţi în cadrul procedurilor de achiziţie iniţiate de către o autoritate contractantă.

În cazul depistării unui posibil conflict de interese, ANI emite un avertisment de integritate, iar autoritatea contractantă trebuie să ia toate măsurile de îndepărtare a posibilului conflict de interese emis de sistemul PREVENT.

Mai multe detalii despre sistemul PREVENT pot fi consultate la secţiunea dedicată din pagina de Internet a Agenţiei Naţionale de Integritate la adresa https://www.integritate.eu/prevent.aspx .

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.