Curtea de Conturi a României marchează împlinirea primului an de implementare a unui amplu proces de transformare culturală a instituţiei – proiectul DaVinci, realizat în cadrul programului ”CCR - SAI pentru cetăţean”. Proiectul DaVinci vizează două schimbări semnificative: eficientizarea modului în care reprezentanţii instituţiei auditează entităţile publice şi transformarea culturii organizaţionale în sensul modernizării Curţii de Conturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Realizarea unei diagnoze organizaţionale, a unui plan de intervenţie care să conducă la atingerea obiectivelor de modernizare a Curţii de Conturi şi participarea la cursuri de formare profesională pentru îmbunătăţirea abilităţilor angajaţilor sunt câteva dintre cele mai importante etape ale acestui proiect.

Prima etapă parcursă în proiectul de transformare a constat în realizarea unei diagnoze a culturii organizaţionale existente în Curtea de Conturi a României. Analiza efectuată în acest sens a inclus atât o componentă internă (cercetări cantitative şi calitative la care au participat peste 1.000 de angajaţi ai Curţii de Conturi), cât şi una externă, ce a implicat chestionarea a 50 de entităţi cu care Curtea de Conturi interacţionează în misiunile de audit.

”Diagnoza ne-a arătat că avem puncte tari, pe care putem construi, dar şi aspecte care pot fi îmbunătăţite. Vom continua să desfăşurăm acţiuni menite să contribuie la transformarea culturii organizaţionale, vom comunica mai mult şi mai des atât în plan intern, cât şi extern. Trebuie să urmărim permanent unde suntem şi unde vrem să ajungem. Transformarea unei culturi organizaţionale este un proces amplu, care poate dura şi câţiva ani. Noi ne-am asumat acest obiectiv de îmbunătăţire a modului în care reprezentanţii Curţii de Conturi comunică şi colaborează, atât intern, cât şi cu entităţile pe care le auditează”. (Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi).

Etapa de diagnoză a continuat cu definirea culturii organizaţionale ideale a Curţii de Conturi a României în raport cu strategia, misiunea şi viziunea instituţiei şi generarea planului de intervenţie. Planul include evaluarea competenţelor managerilor din cadrul Curţii de Conturi şi instruiri dezvoltate pentru îmbunătăţirea abilităţilor pentru personalul de management şi pentru cel de execuţie.

Primele etape ale proiectului Da Vinci de transformare culturală au fost parcurse în perioada iunie 2021 - iunie 2022, iar în următorul an sunt aşteptate să apară efectele acestei modernizări aduse unei instituţii cu o tradiţie de peste un secol şi jumătate – Curtea de Conturi a României.

Proiectul Da Vinci face parte din proiectul CCR - SAI pentru cetăţean, finanţat din Programul Operaţional Capacitate Administrativă.

 

 

viewscnt

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.